Gigi Hadid și Zayn Malik au devenit părinți! Proaspăta mămică și bebelușul se simt foarte bine, a anunțat Zayn pe rețelele de socializare.
Acesta a confirmat că supermodelul a născut o fetiță sănătoasă și frumoasă și a împărtășit cu fanii săi o imagine alb/negru care înfățișează mâna copilului ținându-l de un deget. „Dragostea pe care o simt față de acest om minuscul este dincolo de înțelegerea mea”, a scris Zayn Malik.
De asemenea, și proaspăta mamică a adăugat o fotografie pe contul ei de Instagram și a scris câteva cuvinte emoționante. „Fiica noastră a venit pe lume în acest weekend și deja ne-a schimbat lumea. O iubesc atât de mult!”, a transmis ea. Cu câteva zile în urmă, și tatăl acesteia a anunțat că își așteaptă răbdător nepoțica printr-un mesaj, scris de mână, intitulat „Grandpa's Heart”.
Gigi Hadid și-a petrecut aproape întreaga perioadă a sarcinii în carantină, alături de iubitul ei. Ea a confirmat că este însărcinată în luna aprilie, în emisiunea „The Tonight Show” a lui Jimmy Fallon. La momentul respectiv, aceasta a spus că atât ea, cât și partenerul ei, sunt fericiți și recunoscători pentru urările de bine și susținerea tuturor.
Gigi și Zayn sunt împreună de la sfârșitul anului 2015 și deși au avut o relație mai zbuciumată, au fost întotdeauna alături unul de celălalt și acum sunt mai fericiți ca oricând.