Alvaro Morte dă viață unuia dintre cele mai importante personaje din serialul „La Casa de Papel”, fiind interpretul celebrului El Profesor – cel care este creierul întregii misiuni. Actorul, în vârstă de 45 de ani, a devenit faimos în întreaga lume, după apariția în serialul „Money Heist”, însă, acesta era deja cunoscut în Spania, datorită aparițiilor sale în alte câteva producții populare.
Acesta și-a făcut debutul pe micile ecrane în serialul „Hospital Central”, în 2002, iar apoi a obținut un rol în telenovela „Planta 25”. Au urmat apoi alte câteva telenovele spaniole, iar în 2017, acesta a obținut rolul chiar i-a schimbat viața – cel al lui Sergio „El Profesor” Marquina, în producția Money Heist.
După succesul serialului„ La Casa de Papel”, Alvaro a jucat rolul principal într-o altă producție Netflix – „Mirage”, iar acum îl poți urmări și în serialul „El embarcadero”, produs tot de Alex Pina, creatorul fenomenului „Money Heist”.
Acum, Alvaro Morte are o mulțime de fane în întreaga lume, fiind considerat unul dintre cei mai sexy actori spanioli. Însă, în tinerețe, acesta arăta complet diferit. În urmă cu 20 de ani, Alvaro avea părul lung și un look rebel, însă și pe atunci era la fel de chipeș.