Tom Cruise continuă să-și riște viața prin executarea propriilor cascadorii extrem de periculoase. Deși a împlinit 58 de ani, proiectele sale sunt din ce în ce mai curajoase.
Actorul a fost surprins, de curând, în timp ce se urca pe un tren, din Norvegia, pregătindu-se pentru o nouă cascadorie. Momentul a fost filmat de câțiva turiști, care au fost încântați să îl vadă pe actor în acțiune.
De asemenea, și Tom Cruise a părut prietenos și chiar i-a salutat pe cei care l-au filmat.
În ultimele luni, Tom Cruise a filmat mai multe scene cu cascadorii, printre care sărituri cu motocicleta, dar și cu parașuta.
Filmările pentru „Mission Impossible 7” a fost mutate în Norvegia, iar Tom Cruise a închiriat o navă specială, pentru echipa sa, pentru a evita contactul cu persoane din afară, în contextul pandemiei de coronavirus.
Filmările au fost deja decalate cu cinci luni, după ce întreaga Italie s-a aflat în carantină, din cauza coronavirusului. În luna martie, echipa lui Tom Cruise ar fi trebuit să filmeze în Italia, însă, aceștia au fost nevoiți să aleagă altă locație, iar premiera filmului a fost mutată în noiembrie 2021.