Nu trebuie să fii pasionat de speologie pentru a te îndrăgosti de peșterile din România. Traseele uimitoare formate în interiorul lor, dar și formele inedite și unice sunt un adevarăt dar de la natură și le-au făcut celebre în întreaga lume.
În prezent, în România se găsesc peste 12.000 de grote, unele dintre ele deținând și recorduri europene. Deși unele sunt dedicate exclusiv cercetărilor, există numeroase caverne care sunt adevărate bijuterii ale naturii și pot fi vizitate în orice anotimp.
Dacă ai epuizat deja toate castelele și cetățile din țară, în următoarea vacanță ar trebui să treci pe listă și aceste peșteri. Iată cinci dintre cele mai frumoase din România!
Peșterea Urșilor
FOTO: travelminit.ro
Pestera Urșilor se află în localitatea Chișcău, județul Bihor. Aceasta a devenit una dintre emblemele munților Apuseni, fiind vizitată anual de mii de oameni. Situată la o altitudine joasă, de aproximativ 500 de metri, caverna este accesibilă oricui.
Turiștii români și străini vin aici atrași de frumusețea naturii încă din anul 1980, de cand a fost deschisă pentru publicul larg. Numele acesteia vine de la numeroasele fosile de urși găsite în interior.
Peștera Muierii
FOTO: adevarul.ro
Una dintre cele mai spectaculoase lucrări ale naturii se află în județul Gorj și poartă numele de Peștera Muierii. Interiorul grotei este lung de aproximativ 3, 6 kilometri și este format din 4 niveluri.
Peștera și-a primit numele încă din vremurile în care bărbații plecau la război, iar femeile și copiii se adăposteau pentru a sta departe de inamici. Totodată, legenda spune că aceasta are proprietăți curative asupra celor care pășesc înăuntru, iar femeile care nu pot avea copii își pot găsi vindecarea.
Peștera Scărișoara
FOTO: planiada.ro
Munții Apuseni adăpostesc o adevărată comoară în adâncurile lor. Una dintre cele mai mari peșteri cu gheață din România se află tot aici! Peștera Scărișoara este cea mai cunoscută formațiune de acest tip de pe meleagurile românești și totodată, unul dintre obiectivele turistice care au fost propuse pentru lista minunilor lumii.
Cum am spus, grota este situată în munții Apuseni, la 1165 de metri deasupra nivelului mării, măsoară 105 metri adâncime și 720 de metri lungime.
Peștera Huda lui Papară
FOTO: centruturistic.ro
Mai puțin cunoscută, Peștera Huda lui Papară este una dintre cele mai periculoase de la noi din țară. Aici, numeroși cercetători au fost aproape de a-și pierde viața în timp ce explorau spectaculoasa formațiune.
Fiind cea mai denivelată peșteră de pe teritoriul României, atrage anual numeroși turiști dornici de aventură. Aceasta găzduiește cea mai mare colonie de lilieci din Europa, are cel mai mare debit de apă din țară și adăpostește cea mai înaltă cascadă aflată într-o peșteră din România.
Pestera Limanu
FOTO: natgeo.ro
Situată în Dobrogea, la circa 5 kilometri de Mangalia, peștera Limanu este cunoscută datorită faunei bogate și poveștilor misterioase care o înconjoară. Legenda spune că pe vremea geto-dacilor, localnicii se refugiau aici și își ascundeau în peșteră cele mai de preț comori pentru a le feri de dușmanii care intrau pe teritoriul țării.
FOTO COVER: ideipentruvacanta.ro