Global Records se extinde în Polonia și lansează Global Records Polska!

Global Records își întărește prezența în regiune și anunță deschiderea unei divizii în Polonia, Global Records Polska.

Global Records, casa de discuri cu cea mai rapidă evoluție din România, își întărește prezența în regiune și anunță deschiderea unei divizii în Polonia, Global Records Polska, în parteneriat cu Magic Records, una dintre cele mai importante case de discuri din țară și, totodată, un partener apropiat Global.

Global Records Polska are o echipă dedicată, formată din profesioniști în domeniu, alături de Jan Kubicki, fondatorul și managerul Magic Records. Împreună, vor dezvolta produse dedicate pieței din Polonia, însă vor lucra în strânsă legătură cu Global Records în ceea ce privește întreaga strategie a label-ului, descoperirea oportunităților și șlefuirea talentelor locale. Pe lângă dezvoltarea produselor dedicate pieței din Polonia, focusul rămâne pe promovarea pieselor pe care Global Records le lansează la nivel internațional.

Lansarea Global Records Polonia reprezintă un pas important în dezvoltarea business-ului Global Records pe plan internațional. Piața din Polonia este una extrem de ofertantă, cu foarte mult potențial, în care am pătruns deja prin intermediul artiștilor din portofoliu, care au rezultate foarte bune în această regiune. Sunt convins că, împreună cu partenerul nostru, Magic Records, vom continua să creăm muzică de calitate și să descoperim artiști care să ajungă rapid în preferințele publicului”, a spus Lucian Ștefan, CEO Global Records.

Sunt încântat că parteneriatul nostru cu Global Records se extinde și că, împreună, vom dezvolta produse relevante și de impact pentru piața muzicală din Polonia și nu numai. Am început deja să lucrez cu echipa locală și am convingerea că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a declarat Jan Kubicki, fondator și manager Magic Records.

Global Records investește în permanență în dezvoltarea brandului atât pe plan local, cât și internațional. Anul acesta, Global a anunțat o altă reușită importantă și anume faptul că este noul reprezentant exclusiv al repertoriului Warner Music în România, companie cu care colaborează și pentru dezvoltarea și promovarea la nivel internațional a unor artiști din catalog.

De asemenea, casa de discuri își extinde constant portofoliul de artiști și pune întotdeauna accentul pe calitate atât în ceea ce privește dezvoltarea acestora pe plan național și internațional, cât și întregul proces al producției muzicale și video.

 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.