Recent, Cornel Ilie, solistul trupei VUNK, a anunțat că el și soția sa, Eliza, divorțează după cinci ani de căsnicie. Vestea a venit ca un șoc pentru fanii artistului, mai ales că acesta și fosta sa soție au împreună și doi copii.
Deși la început, solistul a cerut discreție în ceea ce privește acest subiect, acum a oferit și câteva detalii despre despărțire. El a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostei soții și a declarat că mereu va avea o relație bună cu mama copiilor săi. De asemenea, i-a asigurat pe toți că separarea nu a venit în urma unor reproșuri, ci au decis de comun acord să divorțeze, fiind deciși să rămână prieteni.
„Ne vom ajuta mereu, rămânem aceiași prieteni buni, dar și aceleași persoane discrete cu viața lor personală. Astfel că aceasta este singura dată când vom spune ceva despre acest subiect. Vă mulțumim că înțelegeți această alegere. Există dragoste după iubire”, a spus el, la momentul respectiv, în mesajul despre divorț.
Au trecut aprope două luni de la anunțul artistului, iar acum acesta a adus câteva completări și a vorbit deschis despre ce înseamnă pentru el faptul că „există dragoste și după iubire”.
„Dacă o căsătorie a plecat dintr-o iubire foarte sinceră, acea iubire se poate transforma într-o altfel de dragoste – care nu ține neapărat de sentimente romantice și este o iubire între doi oameni care oricum vor fi legați toată viața – și într-o formă de respect între doi prieteni care au niște amintiri senzaționale și care în continuare pot să comunice la fel de bine, chiar dacă nu mai împart aceeași casă”, a mai spus Cornel Ilie.
De asemenea, el a vorbit și despre cum ar trebui să fie femeia pe care el ar considera-o „ideală”. „În primul rând, să aibă încredere în ea însăși. Dacă are încredere, asta aduce cu sine foarte multă naturalețe, feminitate, umor și sensibilitate. Și puterea aceea care nu trebuie să se vadă – se simte – și trebuie să o dozeze cumva”, a adăugat solistul trupei VUNK.