La finalul lunii trecute, o structura metalică descoperită în deșertul din Utah, SUA, a pus pe jar milioane de oameni și a alimentat tot felul de speculații science-fiction. De asemenea, în urmă cu câteva zile un monolit metalic asemănător a apărut tocmai în România, la Piatra Neamț.
Și ca și cum lucrurile nu erau deja destul de ciudate, descoperirea a avut loc momentul în care monolitul de peste Ocean a dispărut. Între timp, se pare că și cel din România a dispărut, la patru zile după apariția sa misterioasă.
Acum, oamenii din întreaga lume încearcă să afle ce reprezintă acesta și să explice ciudatul fenomen.
Construcţia înaltă de aproximativ 3 metri, acoperită de semne circulare a apărut fără nicio explicaţie, pe dealul Bâtca Doamnei din Piatra Neamţ, având una dintre faţete orientată în direcţia Muntelui Ceahlău. În apropierea colinei se află şi ruinele fortăreţei dacice Petrodava, iar întâmplarea face deliciul celor pasionați de lumea extraterestră.
Totuși, specialiștii preferă să creadă că monolitul metalic este doar o creație artistică. În încercarea de a găsi o explicație rațională, ei consideră că filmul lui Stanley Kubrick, „2001: A Space Odyssey” reprezintă o excelentă sursă de inspirație pentru construcția misterioasă.
Autoritățile de la Piatra Neamț nu știu încă cine este responsabil și au început cercetările. „Am demarat cercetările în privința apariției bizare a monolitului. E amplasat pe o proprietate privată, dar nu știm încă cine este proprietarul. Este deja o zonă protejată, parte a unui sit arheologic. (...) Înainte de a instala orice aici e necesară permisiunea instituției, iar cererea trebuie aprobată ulterior de Ministerul Culturii”, a declarat Rocsana Josanu, potrivit Daily Mail.