Într-o perioadă în care tot mai mulți elevi învață de acasă, un tânăr din Tulcea vine în ajutorul celor fără posibilităţi materiale. Dumitru Cioran, în vârstă de 30 de ani, face laptopuri pentru copiii dintr-un sat de la poalele Munţilor Măcin, iar inițiativa sa a fost foarte bine primită.
Bărbatul, pasionat de electronică, adună laptopuri stricate de la cunoscuţi, iar din componentele pe care le poate salva face noi laptopuri funcţionale. Apoi, el le oferă copiilor fără posibilităţi, de la Şcoala din localitatea Greci, judeţul Tulcea.
Până în prezent, Dumitru a donat trei laptopuri construite de el şi lucrează la încă două. Mai mult, de când lumea a aflat despre proiectul său, tânărul primește tot mai multe mesaje de la oameni care care vor să-i trimită aparate stricate.
Cum i-a venit ideea?
Dumitru a fost încă de mic pasionat de electrotehnică, dar viața l-a dus pe alte drumuri. Încă de la șapte ani asambla și dezasambla aparate elctronice și mai târziu, a început şi o facultate de profil, dar a abandonat cursurile. Ulterior, a plecat în străinătate și după mai muți ani petrecuți în Italia şi Anglia, tânărul s-a întors în satul natal, unde a deschis un atelier de tâmplărie.
„Vorbind cu sora mea, care este director la Şcoala din Greci, am aflat că sunt copii buni la învăţătură care nu au acces la un dispozitiv electronic. Am fost puţin dezamăgit de situaţie deoarece nu prea au fost ajutaţi de stat aceşti copii, mai ales dacă într-o familie sunt doi - trei elevi, ce fac? Este destul de greu să facă cu schimbul la un singur calculator sau la un singur telefon mobil”, a declarat acesta pentru Adevărul.
Aşa s-a decis să facă prima donaţie: un laptop mai vechi pe care el nu-l folosea și văzând bucuria copilului care l-a primit, i-a venit ideea de a-i ajuta în continuare. El a apelat la cunoscuți pentru a obține noi componente, apoi și-a promovat proiectul pe un grup online și după multe nopţi petrecute în atelierul său, au fost gata şi următoarele două laptopuri.
„Fiind o comunitate mică (satul Greci - n.red.) informaţiile despre alţii şi necazurile lor ajung foarte repede la tine. Rămâi impresionat de situaţia unor oameni, de implicarea sau lipsa de implicare a altora. Fac tot posibilul să ajut cât mai mulţi elevi. Stau noaptea şi le repar. Fac totul din pasiune. De la 7 ani am început să stric aparate electrice”, a mai adăugat el.
În plus, înainte de a oferi un calculator, Dumitru Cioran se asigură că acel copil poate avea şi conexiune la internet. El încearcă să convingă familia să își facă un aboament, care costă undeva la 30 de lei pe lună şi care îi este suficient unui copil pentru a putea face lecţii online. Acesta le spune că un abonament de internet, costă lunar, „cât două pachete de ţigări”.
Dar gesturile sale frumoase pentru comunitatea din care face parte nu se opresc aici și este implicat în mai multe acțiuni sociale. Dumitru are ONG, prin care anual ajută copiii din instituţii sociale, case de bătrâni şi pe bolnavii internaţi la Tichileşti, iar la începutul pandemiei, a adus din străinătate combinezoane speciale pe care le-a donat cadrelor medicale de la Spitalele din Tulcea şi Măcin.