Aluziva - „Nu m-am prezentat cu 100.000 de filtre, oamenii pot să empatizeze cu viața mea”

Aluziva a fost invitată la „Râzi cu Rusu și Andrei”. Urmărește interviul integral!

Am început săptămâna cu o super-invitată la matinal! Aluziva a fost alături de Rusu și Andrei, în studio, în această dimineață, și ne-a povestit mai multe despre ce se înseamnă să fii mămică, vlogger, jurnalist și soție! De asemenea, Aluziva ne-a dezvăluit mai multe despre cazurile sociale pentru care militează, iar dacă dorești să afli mai multe și vrei să oferi o mână de ajutor, poți găsi toate detaliile pe contul ei de Instagram.

Pentru cei care nu au urmărit până acum vlog-ul Aluzivei, vă putem spune că Alina Greavu este o tânără carismatică, amuzantă, implicată și foarte sinceră, mai ales în fața urmăritorilor săi. Care este secretul succesului său?

Am fost mereu sinceră și asta m-a făcut să atrag și simpatia mamelor care mă urmăresc. Mi-au zis că sunt fericite că au întâlnit în sfârșit pe cineva care nu le face să se simtă prost pentru că ”au părul nespălat, nu au făcut duș de trei zile, sau pentru că au dezordine în casă””, a spus Aluziva.

Nu m-am prezentat cu 100.000 de filtre, sunt relatable, oamenii pot să empatizeze cu viața mea. Îmi expun toate problemele și oamenii înțeleg asta. De exemplu, dacă am pe cineva în casă care îmi repară țevile, eu le arăt și urmăritolor mei. Nu am avut căldură, am vorbit și despre asta pe Instagram. Am o viață de om normal. Niciodată nu am promovat chestii ciudate. Nu le scot oamenilor ochii și îi oblig să cumpere vreo cremă. Sunt tot felul de obiceiuri care au devenit toxice în online și la mine nu sunt așa.

Toată lumea vorbește despre autenticitate. Probabil că am și un soi de carismă, iar acum nu vreau să mă laud, dar nici să fiu modestă. Azi vă arăt un caz social, mâine vă arăt cum se murdărește fiul meu cu iaurt pe față”, a povestit Aluziva.

Te invităm să urmărești interviul integral mai jos!

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.