Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă. Da, ai auzit bine. Cei doi artiști își doresc să își unească destinele în fața altarului, însă planurile le sunt ținute pe loc momentan, din cauza pandemiei.
Acum că divorțul Antoniei s-a finalizat, toată lumea așteaptă cu sufletul la gură nunta artistei cu Alex Velea. Iar aceștia își doresc o petrecere pe măsură, unde vor să invite o mulțime de artiști și de prieteni, care le-au fost alături în cei șapte ani de relație.
„O să se căsătorească toată lumea anul ăsta. Și noi ne dorim treaba asta. Să nu mai trăim în concubinaj. Așteptăm să vedem ce se întâmplă. Încă e o perioadă dubioasă. Am botezat și eram trei familii în biserică maxim”, a explicat Alex Velea, în cadrul unei emisiuni TV.