Dă-i PLAY acum! Roxen a lansat piesa care ne va reprezenta țara la Eurovision

„Amnesia" este piesa pe care Roxen, reprezentanta noastră în concurs, o va interpreta la Eurovision Song Contest.

Așteptarea a luat sfârșit: „Amnesia" este piesa pe care Roxen, reprezentanta noastră în concurs, o va interpreta la Eurovision Song Contest.

Odată cu încheierea etapei naționale Eurovision România, juriul a decis melodia României la ediția cu numărul 65 a concursului internațional.

 

Piesa „Amnesia" dă voce stărilor și sentimentelor lui Roxen din ultima perioadă. Este o melodie despre oameni, iubire și voință și dă voce fiecărei persoane care nu a fost auzită până acum, la fel cum reiese și din textul din încheierea ei: „For every scream that was not heard".

„Amnesia" are un mesaj plin de emoție, iar ritmul ei dă curaj și puterea de a merge mai departe și a depăși orice obstacol sau frică.

Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în tot acest timp și m-au susținut necondiționat. Vă iubesc și așteptam cu nerăbdare să împărtășesc cu voi această piesă minunată", a declarat Roxen, odată cu risipirea emoțiilor legate de alegerea melodiei.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.