Unul dintre cele mai iubite cupluri de la Hollywood și-a spus adio. J.Lo și Alex Rodriguez au decis să meargă pe căi separate, după ce au fost nevoiți să își amâne nunta de două ori, din cauza pandemiei de coronavirus. Însă, acesta nu ar fi fost singurul motiv care a dus la despărțirea cuplului.
Conform Page Six, Alex Rodriguez i-ar fi fost infidel lui J.Lo și ar fi înșelat-o cu o femeie mult mai tânără.
Între timp, cei doi nu au confirmat oficial despărțirea, însă aceștia au atras atenția tuturor cu postările lor din social media.
Alex Rodriguez a postat o poză cu el singur, pe un yacht din Miami, alături de întrebarea: „Nu mă băgați în seamă, doar fac un selfie... Voi ce planuri aveți pentru weekend?”.
În schimb, Jennifer Lopez a publicat pe Story o imagine cu fiica ei, care plânge, în brațele lui Marc Anthony.
În această perioadă, Jennifer Lopez se află în Republica Dominicană, unde filmează pentru noul ei film „Shotgun Wedding”, în timp ce Alex Rodriguez a rămas în Miami.
Nunta amânată la nesfârșit
Jennifer Lopez și Alex Rodriguez erau împreună de patru ani și s-au logodit în 2019. Însă, au fost nevoiți să își amâne nunta de două ori, din cauza pandemiei de coronavirus. Totuși, Jennifer a spus că „nu este nicio grabă” în privința nunții.
„Se va întâmpla la momentul potrivit. Nu pot spune că este o prioritate pentru mine să fac o nuntă mare acum, nu asta este important în viața mea”, a spus Jennifer Lopez.
În schimb, A-Rod, invitat la „The Tonight Show”, a glumit anul trecut, spunând: „Câțiva oameni mi-au sugerat să facem o nuntă drive-through. Ar fi mai ieftin”.
La începutul anului, J.Lo a dezvăluit că ea și Rodriguez au mers la terapie de cuplu în timpul pandemiei, dar din câte se pare, acest lucru nu a fost de ajuns pentru relația lor.
Alex Rodriguez, infidel?
Deocamdată nu se știu clar motivele care au dus la despărțirea celor doi, însă ruptura dintre aceștia s-a produs la puțin timp după ce în presă ar fi apărut zvonuri că Alex Rodriguez ar fi înșelat-o pe Jennifer Lopez cu Madison LeCroy. Totuși, surse apropiate lui A-Rod au declarat pentru ziarul „The Post” că nimic nu ar fi adevărat:
„Nu o cunoaște pe acea femeie”, au spus apropiații săi.
În schimb, LeCroy a dezvăluit că a vorbit la telefon cu Alex Rodriguez, însă nu s-a întâlnit cu acesta niciodată, menționând că între ei nu a existat niciun fel de relație.
În urma acelui scandal, Jennifer Lopez și Alex Rodriguez au decis să clarifice totul și s-au afișat împreună la un restaurant din Miami, dar și la finala Super Bowl.
Ce au de împărțit Jennifer Lopez și Alex Rodriguez?
Deși nu erau căsătoriți, J.Lo și A-Rod au investit împreună în câteva proprietăți și într-un business. Aceștia și-au cumpărat o casă pe apă, în valoare de 40 de milioane de dolari, în Florida, dar și o vilă în Miami. Anul trecut, Jennifer Lopez și Alex Rodriguez și-au dorit să cumpere echipa de baseball The Mets, însă au pierdut război în fața miliardarului Steve Cohen.