Poate că Brad Pitt și Johnny Depp sunt cei mai râvniți bărbați de la Hollywood, dar nici unul nu are palmaresul bogat al lui John Mayer. De-a lungul timpului, artistul a cucerit unele dintre cele mai în vogă vedete și este de la sine înțeles cum și-a obținut reputația de crai.
Și cum era de așteptat, nici nu îl deranjează acest lucru. Se pare că acesta este destul de împăcat cu reușitele lui sentimentale și nu se fereaște să vorbească despre viața amoroasă. De exemplu, în emisiunea sa de pe Instagram, „Current Mood”, John Mayer a aproximat numărul femeilor cu care s-a culcat la „un lejer 500”. Iată cinci dive de la Hollywood cu care s-a iubit artistul!
Jessica Simpson
John Mayer și Jessica Simpson au început să iasă împreună în 2006, după divorțul ei de Nick Lachey. Ulterior, într-un interviu acordat pentru Playboy în 2010, el a numit-o „bombă sexuală”. De altfel, potrivit declarațiilor ei, chiar aceste comentarii „șocante” au pus capăt relației lor care a cuprins mai multe despărțiri și împăcări.
Potrivit poveștilor amândurora, relația lor a fost ca un vulcan, plin de pasiune. Ei s-au despărțit de nouă ori de-a lungul timpului, iar într-un final, vedeta a pus punct. „Eram minunați în intimitate. Eram minunați la a ne iubi unul pentru celălalt. Asta era ușor, dar relația a fost foarte complexă. M-am întors la el de aproape 9 ori”, a povestit Jessica Simpson, la începutul acestui an.
Jennifer Aniston
John Mayer a vorbit deschis și despre despărțirea de Jennifer Aniston, cu care a avut o relație de un an, din 2008 până în 2009. El a ținut să clarifice că hitul „Heartbreak Warfare” nu este despre aceasta, pentru că e „cea mai dulce și mai amabilă persoană” și a negat zvonurile că Jen l-ar fi părăsit pentru că posta prea mult pe Twitter.
Taylor Swift
Poate că artistul a rămas în relații bune cu unele foste, dar nu poti să-i frângi inima lui Taylor Swift și să scapi așa ușor. Cei doi muzicieni au fost împreună în 2009, când ea avea doar 19 ani, iar el 32. Și cum era de așteptat, artista i-a dedicat o piesă, intitulată sugestiv, „Dear John”, în care îl trage la răspundere pentru cum s-a comportat cu ea.
„Nu am primit niciun e-mail. Nu am primit niciun telefon”, a povestit el în același interviu. „Am fost luat prin surprindere și m-am simțit cu adevărat umilit într-un moment în care eram deja la pământ. Adică, cum te-ai simți dacă te afli în cel mai prost punct în care ai fost vreodată și cineva te-ar lovi și mai tare?”.
Kim Kardashian
Se pare că și Kim Karsadhian a trecut prin așternuturile craiului de la Hollywood. Cu mult înainte ca această să devină cunoscută, Kim a avut o scurtă relație cu John Mayer, prin 2010.
Katy Perry
Una dintre cele mai lungi relații ale lui John Mayer a fost cea cu Katy Perry. Cei doi au fost împreună din 2012 până în 2016, cu mai multe pauze. Deși au lansat și o piesă împreună, „Who You Love”, cuplul și-a păstrat relația destul de privată .
Mai mult, artistul a recunoscut pentru The New York Times că piesa lui „Still Feel Like Your Man” este despre Katy Perry, adăugând: „Și apropo, este o dovadă a faptului că nu prea am mai avut multe relații în ultimii cinci, șase ani. Aceasta a fost singura mea relație. Așa că, dați-mi măcar asta, oameni buni”.