De pus pe repeat! Alina Eremia și-a lansat cel de-al doilea album: #DejaVu

Alina Eremia le aduce fanilor cel de-al doilea album al său, „Déjà vu”.

După un an plin de lansări de succes, Alina Eremia le aduce fanilor cel de-al doilea album al său, „Déjà vu”, care marchează trecerea într-o nouă etapă și prezintă două abordări muzicale diferite. Acestea sunt prezentate prin intermediul celor 10 piese soul și urban, ce sunt însoțite de un concept foto inedit.

Albumul conține piese noi, dar și piese deja lansate, cunoscute și iubite de public, precum BRB feat. Nane, Dependența mea și Noi. În întregul proces al realizării pieselor, artista a lucrat împreună cu unii dintre cei mai cunoscuți producători și songwriteri din România - Alex Cotoi, Marcel Botezan, Sebastian Barac, Florian Rus, Shift, Alex Turcu, Costel Domnițeanu, Theea Miculescu, Alex Pelin, Adi Colceru și Nane. 

Albumul Déjà vu este o colecție de stări cu un sound pop-trap-R&B. Este unul din cele mai frumoase și personale proiecte pe care le-am publicat până acum, iar entuziasmul meu e dincolo de nori. Albumul e structurat în două părți, pentru că mi-am dorit să delimitez cele două abordări muzicale. Le mulțumesc tare mult tuturor oamenilor implicați, autorilor și producătorilor super talentați cu care am scris piesele. Simt că am evoluat odată cu albumul acesta, iar muzica vorbește cel mai bine pentru mine. Sper ca oamenii să se bucure de rezultatul lunilor petrecute în studio", a spus Alina Eremia.

Albumul este disponibil pe toate platformele digitale și, în curând, va fi lansat și în format fizic.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.