Priyanka Chopra nu a fost prea încântată de faptul că Prințul William și Kate Middleton au stat chiar în fața ei sâmbătă, la un meci de tenis de la Wimbledon.
Soția lui Nick Jonas, care este foarte bună prietenă cu Meghan Markle, a decis să îi ignore complet pe Ducii de Cambridge, refuzând să îi aplaude, în momentul în care aceștia au intrat în loja regală înainte de finala feminină la simplu.
Chopra a preferat să-și aranjeze eșarfa și să privească în altă parte în timp ce William și Kate luau loc, două rânduri mai în față. Ba mai mult, niște fotografii publicate de Daily Mail lasă să se înțeleagă că Chopra a evitat contactul vizual cu ducii și când s-a intersectat cu ei pe balconul terenului central.
Tabloidul Page Six a sugerat că motivul reacției sfidătoare a fost legat de prietenia pe care Priyanka Chopra o are cu Meghan Markle. De altfel, Priyanka și-a manifestat în nenumărate rânduri susținerea față de Meghan Markle, iar înainte de nunta acesteia cu Prințul Harry, aceasta a făcut o serie de declarații măgulitoare la adresa lui Markle: „Cred că se va transforma într-un model de putere pentru femei și cred că fetele din lumea întreagă au nevoie de asta, pentru că ei chiar îi pasă de lume. A fost întotdeauna o fire filantropică, drăguță, și e pur și simplu o fată bună și pe bune. Deci mă bucur să o văd acolo. Una de-a noastră”.