Vila lui Beyonce și a lui Jay-Z din New Orleans a fost cuprinsă de flăcări, însă, pompierii au reușit să salveze clădirea, fără ca nimeni să fie rănit.
Vila cu șase dormitoare și șase băi a fost construită în 1927, pentru a fi biserică, însă, ulterior a devenit o școală de balet. Iar în 2010, Beyonce și Jay-Z au cumpărat-o cu 2,4 milioane de dolari și au transformat-o în reședință.
Conform publicației US Hola, nimeni nu a fost rănit, iar evacuarea persoanelor nu a fost necesară. Cauza incendiului nu a fost dezvăluită, însă, purtătorul de cuvânt al departamentului de urgențe a declarat: „Dacă echipa de pompieri nu ajungea la timp, totul ar fi fost mult mai dificil, pentru că este o casă veche, istorică”.
Între timp au apărut noi informații conform cărora cineva ar fi incendiat casa în mod intenționat, iar mai mulți martori ar fi observat o persoană suspectă în apropierea proprietății.
Reprezentanții lui Beyonce și Jay-Z nu au oferit nicio declarație privind incidentul. La acel moment, celebrul cuplu nu se afla în New Orleans.