Lizzo a ignorat mereu comentariile răutăcioase apărute în presă, cu privire la silueta ei, însă, de data aceasta, lucrurile au mers mult prea departe, iar artista a simțit nevoia de a clarifica o serie de zvonuri false, apărute pe TikTok.
Pe internet au apărut mai multe zvonuri conform cărora Lizzo s-ar fi aruncat de pe scenă în mijlocul mulțimii, provocând astfel decesul unui fan. Indignată de apariția unei astfel de știri, cântăreața a comentat întreaga situație pe TikTok.
„Am văzut multe lucrurile supărătoare despre mine pe Internet, dar chestia care mă deranjează cel mai tare e că aș fi sărit de pe scenă în mulțime și aș fi omorât pe cineva. Zvonul ăsta… e o minciună, în primul rând! Nu m-am aruncat de pe scenă în viața mea.”, a declarat Lizzo pe contul său de TikTok.
Cântăreața a vrut chiar să le demonstreze celor care o urmăresc că nu ar fi avut cum să omoare pe cineva, dacă ar fi sărit de pe scenă, așa că a făcut o demonstrație, aruncându-se în propriul pat.
„Știu că sunt mare, dar nu sunt atât de mare.”, a continuat cântăreața. „Opriți minciunile”, a scris Lizzo în descrierea clipul video de pe TikTok.
Artista a fost întodeauna o susținătoare a mișcării de body positivity, așa că a vorbit mereu deschis despre silueta sa, și nu s-a sfiit să posteze pe internet fotografii în care apărea aproape dezbrăcată.
„Anul acesta am început să vorbesc cu burta mea. Îi trimit săruturi și o scald în laude. Obișnuiam să îmi doresc să îmi tai stomacul. Îl uram atât de mult. Dar e parte din mine.”, a declarat Lizzo la începutul acestui an.