Kiss FM, Magic FM și Rock FM au adus la malul mării – KIMARO, cel mai mai mare festival de muzică românească! După un an petrecut în casă, era timpul să ne reîntâlnim cu toții la mare, să dăm restart distracției și să dansăm împreună sub cerul liber. Ne-am ținut de promisiune și ne-am bucurat că am avut alături de noi oameni din toate colțurile țării!
Prima seară de Electro Symphonic a debutat pe ritmuri de muzică clasică alături de Orchestra Militară a Forțelor Navale, condusă de Col. Dr. Cornel Ignat. Iar momentul lor a fost savurat de toți cei din public!
Însă, acesta a fost doar începutul unei seri de neuitat. Simona Strungaru a urcat pe scena Kimaro, și a adus în fața publicului un proiect inedit – Diosa Symphonic EDM. Alături de orchestră, Simona Strungaru a reușit să creeze un moment desprins din filmele hollywoodiene. Pentru o clipă, ne-am teleportat cu toții în universul Matrix, sau în Alien, pentru că muzica Simonei ne-a dat aripi să putem călători către alte dimensiuni. Suitele simfonice, combinate cu influențe EDM, i-au dus cu gândul pe ascultători la coloane sonore celebre. Diosa Symphonic EDM a fost mai mult decât un recital simfonic, a fost o experiență memorabilă și fascinantă.
Edward Maya, artistul român care cucerea topurile muzicale în 2009 cu hitul „Stereo Love”, a urcat, de asemenea, pe scena KIMARO, fiind acompaniat de orchestra dirijată de Simona Strungaru. Celebrul producător și compozitor a readus în fața publicului o parte din piesele vechi al folclorului românesc, dar și câteva piese noi, interpretate în premieră la KIMARO.
„Pentru prima parte a acestui show v-am pregătit muzică inspirată din folclorul românesc. A fost aleasă într-un mod special, căutată cu foarte multă atenție. Am ales piese foarte vechi, pe care le-am reinterpretat, astfel încât să ajungă la inima și la sufletul neamului nostru românesc”, a transmis Edward Maya.
De asemenea, Edward a avut-o alături pe scenă și pe fosta sa colega de la Conservator, Eliza Bunu, alături de care a cântat live hitul „Stereo Love”. Piesa, care a fost lansată oficial alături de Vika Jigulina, a ajuns în prezent la peste 484 de milioane de vizualizări pe YouTube, fiind un adevărat record pentru Edward Maya.
Prima seară a festivalului KIMARO a continuat pe ritmurile trupei Voltaj & Simona Strungaru Symphonics. Călin Goia a adus boost-ul de energie de care publicul avea nevoie după o perioadă atât de lungă, în care am fost nevoiți să stăm acasă, iar piesele trupei Voltaj au răsunat în Portul Constanța, mai tare ca niciodată!
„Nu vreți să știți ce emoții avem pe scenă, după un an de cântat online și de stat acasă. Ne era tare dor de voi și vă mulțumim pentru toată energia pe care ne-o transmiteți!”, a spus Călin Goia.
Hituri consacrate precum „Albinuța”, „Și Ce?”, „Pic Pic”, „Noapte bună” sau „Doar pentru ea” s-au auzit în seara de joi, la KIMARO, iar publicul a cântat la unison alături de Voltaj, fiecare piesă.
Dacă o să fii la mare weekend-ul acesta, Kiss FM, Magic FM și Rock FM te invită la KIMARO! Cei mai cunoscuți artiști din România vor fi prezenți în Portul Constanța, pentru încă trei seri la rând. Show-uri live și muzică pentru toate gusturile. Vino să te distrezi alături de noi, la cel mai mare festival dedicat muzicii românești. KIMARO Festival, one stage, one soul for all!
Distracția continuă vineri, cu Magic Sunsets, iar pe scena KIMARO vor urca Direcția 5, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana, Ștefan Bănica Jr. și Tiny Tigers. Așa că see you there!
KIMARO este un eveniment al Primăriei MUNICIPIULUI CONSTANȚA, prezentat de Kiss FM, Magic FM și Rock FM. Parteneri: Lenovo Legion, Siropurile Laurul, Exclusiv Auto, DerTour, The Iconic Estate.