O nouă ediție ITFest își face apariția pentru pasionații de IT. Un proiect marca SiSC (Sindicatul Studenților de Cibernetică), ajuns la cea de-a XIV-a ediție, vine în fața studenților cu oportunități variate, atât de învățare, cât și de interacționare cu posibilii angajatori din domeniul informatic.
Prima etapă a proiectului este evenimentul Job Hub, care se va desfășura în perioada 18-22 octombrie. Acest eveniment constă într-un târg de job-uri virtual, în cadrul căruia companiile partenere se vor prezenta în fața participanților, împreună cu oportunitățile de angajare oferite de acestea. Totodată, vor avea loc și sesiuni de întrebări și răspunsuri unde îți poți clarifica toate incertitudinile în ceea ce privește compania respectivă sau ce presupune un anumit post. Pentru acest eveniment, perioada de înscriere este 11-15 octombrie.
Te pasionează algoritmii? Limbajul C/C++ este punctul tău forte? Dacă răspunsurile tale au fost da, atunci Concursul de Algoritmică este locul ideal pentru a-ți testa aceste abilități, împreună cu atenția și gândirea logică. Concursul va avea loc pe data de 23 octombrie și poți participa fie alături de prietenii tăi, într-o echipă de maxim 3 persoane, fie singur. Înscrierile încep pe data de 11 octombrie și se încheie pe data de 20 octombrie.
În perioada 25-29 octombrie, vor fi organizate o serie de Workshop-uri. La ce să vă așteptați de la acest eveniment? Vor fi abordate diverse teme de interes, precum activitatea companiilor prezentatoare, tips&tricks despre procesul de recrutare, așteptările angajatorilor sau chiar câteva noțiuni tehnice. Un element de noutate al acestei ediții este adus de workshop-urile susținute de alumni SiSC, având următoarele tematici: scriere de CV-uri, educație financiară și UI/UX. Vă puteți înscrie începând cu data de 18 octombrie, iar termenul limită va fi pe data de 22 octombrie.
Proiectul va culmina cu Hackathonul, un concurs care va avea loc pe data de 30 octombrie. Acesta este momentul în care pasionații de programare își pot testa limitele într-un maraton de 12 ore. Înscrierile se vor desfășura în perioada 13-27 octombrie și participarea este permisă în echipe de maxim trei persoane.
ITFest este un proiect dedicat pasionaților de IT, indiferent de ramura de interes, evenimentele noastre fiind diversificate. Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac aici. De asemenea, pentru mai multe informații, echipa ITFest îți stă la dispoziție pe site și pe pagina oficială de Facebook.