Săptâmâna aceasta, Angelina Jolie a participat la premiera filmului „The Eternals”, în care joacă rolul principal. Și nu a venit singură! Ea a pășit pe covorul roșu alături de cinci dintre copiii săi, spre bucuria fanilor care îi văd foarte rar împreună.
În afară de Pax, Maddox (20 de ani), Zahara (16 ani), Shiloh (15 ani) şi gemenii Vivienne şi Knox (13 ani) au fost alături de mama lor și au atras privirile tuturor.
Ca de obicei, și actrița a strălucit pe covorul roșu, într-o rochie vaporoasă, fără bretele, de culoare maro. Ea accesorizat-o cu cu o bijuterie metalica purtată pe buza de jos și brățări masive.
Shiloh și Zahara, surprizele zilei
Toți cei cinci copii au purtat ținute specifice stilului lor. Maddox și Knox au optat pentru eleganță, în costume negre, dar surpriza zilei a venit din partea fiicei ei celei mari, Shiloh. Aceasta a purtat pentru prima dată rochie, într-o apariție publică.
Nici Zahara nu s-a lăsat mai prejos! Adolescenta a reciclat o rochie a Angelinei pe care aceasta a îmbrăcat-o la Oscarurile din 2014. Mezina familiei, în vârstă de 13 ani, s-a făcut și ea remarcată într-o rochie albă diafană.
„The Eternals” va avea premiera europeană la Festivalul de Film de la Roma, pe 24 octombrie, iar din 5 noiembrie intră în cinematografe. În film, actrița joacă rolul unei războinice pe nume Thena, care poate transforma orice armă în energie cosmică.