Nu degeaba Jason Momoa este unul dintre cei mai râvniți actori de la Hollywood! Pe lângă fizicul de invidiat pe care îl are, este un soț model și cel mai cool tătic.
Într-un interviu în care a vorbit despre efortul fizic depus la filmările „Dune”, el a mărturisit că a ascuns un mesaj secret pentru fiul său într-o secvență din film. Pentru scena sa intensă de luptă, el a decis să includă câteva mișcări de Kali, o tehnică de arte marțiale originară din Filipine.
El a explicat pentru IndieWire că fiul său chiar practică acest stil, așa că în film „există cu siguranță aceste momente intime în care îi fac semne fiului meu”.
De exemplu, înainte de a începe cea mai important luptă a sa din „Dune”, el face un gest prin care-și atinge inima și capul cu sabia. „Aceasta este o mișcare Kali, în care îți pui mâna pe inimă și apoi pe cap. În film, gestul este pentru Timothée, dar în realitate, este pentru fiul meu”, a declarat Momoa.
Ei bine, aceasta este explicația secvenței, care a devenit și mai emoționantă acum că știm povestea din spatele ei – de parcă am avea nevoie de motive suplimentare pentru a-l îndrăgi pe Jason Momoa și personajul său din „Dune”!
„Dune” va avea parte de o continuare
Doar ce a intrat în cinematografe, și filmul „Dune” ocupă prima poziţie în box office-ul românesc. Lungmetrajul produs de către studioul Warner Bros. Pictures a generat încasări de 40 de milioane de dolari în primul weekend de lansare în clasamentul nord-american.
Pe plan internațional, „Dune” a făcut deja peste 220 de milioane de dolari din încasări, în condițiile în care producția a fost difuzată concomitent și pe platforma de streaming online HBO Max.
Și veștile bune continuă! Cu doar câteva ore în urmă, Warner Bros. a anunțat filmul va avea și o continuare. „Dune, Partea a II-a” va avea premiera peste doi ani, programată în ziua de 20 octombrie 2023, informează CNN.