Apariții extravagante la premiera „House of Gucci”. Mădălina Ghenea s-a întrecut în ținute cu Lady Gaga și Salma Hayek

A fost aglomeraţie de staruri la Londra, la premiera mult așteptatului film „House of Gucci”.

A fost aglomeraţie de staruri la Londra, la premiera mult așteptatului film „House of Gucci”. Lady Gaga, Salma Hayek, Adam Driversau Jared Leto sunt doar o parte dintre vedetele care au pășit pe covorul roșu. Și românca Mădălina Ghenea care o joacă pe Sophia Loren a fost prezentă la eveniment și ca de obicei, a atras toate privirile.

Însă, prima a făcut furori a Lady Gaga. Interpreta personajului principal din film, a purtat o rochie mov, foarte vaporoasă, decupată și transparentă, semnată Gucci, care i-a lăsat formele la vedere.

Artista a accesorizat ținuta cu bijuterii mari, excentrice, mănuși negre, dres din plasă și botine cu platformă foarte înaltă, acestea fiind preferatele ei.


Nici Salma Hayek nu s-a lăsat mai prejos și a purtat o rochie semnată de același designer. Textura metalică aurie a transformat-o într-o prezență aproape mistică, extrem de elegantă.


Frumoasa Mădălina Ghenea a fost și ea la înălțime și s-a întrecut în ținute cu colegele sale. Ea a pășit pe covorul roșu într-o rochie neagră Moschino, compusă dintr-un corset și o fustă cu drapaje, ce-i pune în evidență silueta și trăsăturile speciale. 


De asemenea, Jared Leto care a trecut printr-o transformare uluitoare pentru noul rol a ieșit din nou în evidență. Actorul a purtat un costum Gucci din catifea turquoise, accesorizat cu un colier din cristale și cu un clutch în formă de inimă, din cea mai recentă colecție.


Producția are la bază cartea scrisă de Sara Gay Forden, „The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour and Greed” și va fi lansat pe 24 noiembrie. Filmul spune povestea relației dintre Patrizia și Maurizio, nepotul fondatorului casei de modă, Guccio Gucci și ne pregătim pentru multă dramă și acțiune.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.