65 de noi ocupaţii au fost adăugate şi alte 62 au fost eliminate din nomenclator ca urmare a două ordine emise de Raluca Turcan, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Din cele 65 de noi ocupaţii, 45 au fost adăugate la cererea utilizatorilor, iar restul de 20 ca urmare a preluării unor ocupaţii din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competenţelor, Calificărilor şi Ocupaţiilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Pe lângă barista, consilier de stat și consultant de securitate cibernetică, alte ocupaţii nou introduse sunt analist testare software, degustător de cafea sau specialist digitalizare. Un număr de 15 ocupaţii nou introduse sunt doar din domeniile IT şi digitalizare.
62 de ocupații, eliminate din nomenclator
Totodată, au fost eliminate alte 62 de ocupaţii din Clasificarea Ocupaţiilor din România, pentru că nu mai sunt practicate. Existând însă posibilitatea ca ele să fie reactivate la cererea angajatorilor.
Printre ocupaţiile eliminate se numără cele de telexist, şef vagon poştal, râşnitor smalţ, topitor in şi cânepă, confecţioner tuburi cinescop.
Procedura de actualizare periodică a ocupaţiilor a fost de asemenea simplificată. Astfel că, din patru în patru ani, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Institutul Naţional de Statistică, pe baza unor analize ale pieţei muncii, elimină din COR ocupaţiile care nu se mai practică pe piaţa muncii, prin ordin comun al acestor instituţii, potrivit Agerpress.
Ordinele emise vineri de Ministrul Muncii urmează să fie transmise preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, pentru semnare.