Andreea Bălan și Andreea Antonescu adică Trupa ANDRÉ, împreună cu Iuliana Beregoi, ne-au colindat astăzi în ultimul matinal din 2021, alături de Andrei, Ionuț și Ana.
Ele au lansat de curând în formulă de trei "Moșule ce tânăr ești", un remake al celebrei piese lansate în anul 2000. Exact, au trecut 21 de ani de când ai fredonat pentru prima dată: "Moșule, ce tânăr ești / E prima oară când vii la mine, / Nu te mai las să pleci, / Noapte de vis alaturi de tine". Pentru că cine nu a făcut-o, nu-i așa?
Ideea colabării cu tânăra artistă Iuliana Beregheoi, de doar 17 ani, i-a venit Andreei Bălan în timp ce era în vacanță în Egipt. O consideră una dintre cele mai bune voci ale generației ei și amândouă Andreele au convenit că e alegerea perfectă pentru a da împreună un refresh hitului care le-a făcut celebre.
„Prima dată am cântat piesa asta când aveam 8 ani", a mărturisit Iuliana. Am avut emoții să o cânt alături de ele, pentru că obișniam să le văd doar la televizor. A fost o onoare și o mare bucurie să cânt alături de idolii mei din copilărie.
Se simte în muzica de astăzi un puternic curent nostalgic
Și-au amintit cu nostalgie de perioada de la începuturile ANDRÉ, în care umpleau stadioane cu 80.000 de oameni, și mai ales de faptul că era foarte vie ideea de idol, care acum nu mai are aceeași greutate. „Acum artistul tău preferat e la un click distanță, poate să-ți răspundă imediat pe Instagram. Înainte ne trimiteau scrisori, nu puteau să ajungă la noi, existau fan cluburi. Dar astăzi e altceva, ne întâlnim cu fanii la cafea în mall".
Să ne trăim copilăria și să nu ne pierdem cei mai frumoși ani
Întrebate de Andrei, ce sfat ar fi vrut să primească la începutul carierei când încă nu cunoșteau faima, au mărturisit că le-ar fi plăcut să copilărească mai mult. Și să se bucure de cea mai frumoasă perioadă din viețile lor.
Cât despre regrete...
Andreea Antonescu spune: „Nu aș schimba absolut nimic, a fost visul meu din copilarie să cânt. Daca ar fi să o iau de la capăt, aș face clar aceleași lucruri. Poate aș fi vrut să conștientizez puțin mai mult ce am trăit în perioada aia, să mă bucur mai tare, să țin cont mai mult de sfaturile pe care le primeam".
Andreea Bălan completeză: „Dacă schimbi ceva din trecut, orice, nu mai ești astăzi aici. Noi din suferință învățăm, evoluăm, ne luăm lecțiile. Și nu am fi astăzi mai empatici, mai iubitori. Dar într-adevăr, aș fi vrut să fi avut mintea de acum atunci și să ascult de sfaturi".
Pentru 2022 ne-au spus în premieră că pregătesc o surpriză pentru fani, o nouă piesă împreună.
Trupa ANDRÉ a apărut în 1998, când cele două erau doar niște copile, iar piesele lor au cucerit rapid topurile din România. Andreea Bălan și Andreea Antonescu s-au reîntâlnit pe scenă în vara anului 2019, când au lansat piesa Reset la inimă, la 17 ani de la destrămarea trupei.
Nostalgia ne-a cuprins fără să vrem și pe noi și am pus pe repeat atât vechea variantă a piesei, cât și varianta modernizată. Ascult-o și tu aici: