Actorul în vârstă de 63 de ani a pășit în noul an cu speranță, dar și cu multă introspecție legată de implicarea lui în destinul tragic al femeii de 42 de ani. În noaptea dintre ani, el a postat pe Instagram un video de aproximativ 13 minute, unde a vorbit direct cu camera despre așteptările sale pentru 2022. „Încă o șansă de a lăsa în urmă tot ceea ce ne rănește și ne distruge”, a notat el în descrierea clipului.
Baldwin a vorbit frumos despre toți oamenii care i-au fost alături și care i-au arătat iubire în aceste timpuri extrem de dificile.
„Am avut în jurul meu mult mai mulți oameni care au fost blânzi și generoși cu mine, decât oameni care au fost răi cu privire la moartea lui Halyna Hutchins. Nu mi-e frică să spun asta sau să îmbrac totul frumos într-un eufemism - cineva a murit într-un mod tragic. Și am primit foarte, foarte multă bunăvoință din partea oamenilor. Este incredibil. Asta a fost cu siguranță cea mai rea situație în care am fost vreodată și am mari speranțe că oamenii care se ocupă de această investigație vor ajunge să afle adevărul cât mai repede. Nimeni nu-și dorește adevărul mai mult ca mine”, a spus actorul.
În ceea ce privește așteptările sale pentru 2022, Alec a spus că va încerca cât de mult poate să nu lase negativitatea din jurul lui să-l afecteze. El a povestit despre faptul că a discutat cu oameni învățați și interesanți despre toate aceste lucruri și asta este ceea ce-și dorește cel mai mult.
„Scopul meu pentru noul an este pace, conștiință, prezență, să-mi întăresc relațiile cu oamenii pe care îi iubesc, să-i trag mai aproape de mine și să-mi îmbunătățesc relațiile cu oamenii la care țin, dar pe care nu apuc să-i văd des”, a continuat el, în timp ce a mai dezvăluit că a făcut recent o excursie cu fiica lui de 26 de ani, Ireland, pe care o are împreună cu Kim Basinger.
Între timp, soția lui, Hilaria Baldwin, a avut propriul ei mesaj de pace: „Viața este plină de defecte în mod natural. Este frumoasă și tragică, fericită și tristă. Nu există magie - pur și simplu va fi bună. Toate astea mă duc la o singură concluzie - să dedicăm acest an binelui. Bunătatea are grijă de cei din jur, cât și de lumea în care trăim și pe care o lăsăm copiilor noștri. Bunătatea se simte bine. Imaginați-vă cum ar fi să încercăm mereu să fiu mai buni. Nu ne costă nimic și toți avem capacitatea să facem asta.”
Alec și Hilaria au petrecut Crăciunul și sărbătorile în familie, în timp ce ancheta tragediei este în plină desfășurare. O sursă din anturajul lor a spus celor de la People că actorul se bazează pe sprijinul celor dragi. „Este o tragedie de neimaginat, iar doliul și trauma sunt de neconceput pentru el. Alec este în continuare în șoc, iar inima lui este complet frântă. Face tot ceea ce poate pentru a merge înainte și se bazează pe sprijinul soției și al copiilor săi.”