Semnificaţia sângeroasă a piesei vechi de 100 de ani pe care Conor McGregor intră de fiecare dată în cuşca din UFC

Când McGregor își face intrarea în octogon, din boxe se aude de fiecare dată o piesă care-ți face pielea de găină și apoi îți injectează o doză de adrenalină.

Nu cred că mai trebuie nicio explicație pentru cine este Conor McGregor, luptător de MMA devenit superstar datorită carismei personale și cel mai bogat atlet din 2021.

În scurt timp, irlandezul a ajuns de la un instalator din Dublin, la unul dintre cei mai bine cunoscuți și bine plătiți sportivi ai momentului. În același timp este persoana care a popularizat cel mai mult acest sport, MMA, care, până nu demult, purta o stigmă destul de adâncă. De asemenea, este și cel mai popular irlandez al momentului.

Dacă oprești o persoană pe orice stradă din lume și o pui să-ți spună prima celebritate irlandeză care-i vine în minte, cu siguranță va fi McGregor. Și la el în țară este extrem de iubit, iar treaba asta nu are legătură doar cu steagul pe care-l poartă pe umeri de fiecare dată când luptă, ci și cu melodia pe care-și face intrarea, una veche de 100 de ani și cu o semnificație sângeroasă, dureroasă, foarte patriotică și pe care englezii o urăsc


Este vorba „The Foggy Dew”, interpretată de Sinead O'Connor în 1995, dar ale cărei versuri au fost compuse în urmă cu 100 de ani de preotul Canon Charles O'Neill în amintirea celor care și-au pierdut viața în Rebeliunea de Paști din 1916 - o tentativă a irlandezilor de a-și câștiga independența prin luptă.

Ca să înțelegi mai bine de ce irlandezilor li se umplu inimile la primele acorduri ale acestei piese, trebuie să cunoști măcar un pic din atrocitățile pe care englezii le-au comis în Irlanda, un teritoriu cucerit și anexat cu forța în secolul al 12-lea. Ele sunt foarte multe, dar merită amintită aici măcar Marea Foamete Irlandeză (1845-1849), o perioadă de foamete, epidemii și emigrații, alimentată și amplificată intenționat de englezi, în urma căreia au murit 1,5 milioane de irlandezi.

În 2015, Sinead a interpretat live această piesă înainte de un meci al lui McGregor. 


Revenind la versurile piesei pe care-și face intrarea McGregor, ele povestesc despre insurecția care a avut loc în Irlanda în timpul Săptămânii Paștelui, în 1916. Ea a fost plănuită de către republicanii irlandezi în încercarea de a-i îndepărta de la conducere pe englezi și pentru a institui Republica Irlanda, într-un moment în care Imperiul Britanic era puternic implicat în Primul Război Mondial.

A fost revolta cea mai importantă din Irlanda, de la rebeliunea din 1798. Englezii au înăbușit-o în cele din urmă (485 de persoane și-au pierdut viața și 2600 au fost rănite) și i-au executat public pe rebelii capturați. Însă, este greu de crezut că fără această rebeliune Irlanda ar fi primit de la englezi dreptul de a avea propriul Parlament în 1919.


Bineînțeles, a doua parte a mixului pe care-și face intrarea McGregor este „Hypnotize”, de la Notorious B.I.G., pentru că are legătură cu numele de scenă a lui McGregor (The Notorious), dar și pentru că una dintre calitățile sale de luptător este că-și „hipnotizează” la propriu adversarii cu tot felul de mind games și trick-uri.

Sursă foto: Facebook / Conor McGregor

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.