BFF ALERT! De ce au ales Selena Gomez și Cara Delevingne să își facă același tatuaj?

Selena Gomez si Cara Delevingne și-au dus prietenia la următorul nivel.

Selena Gomez și Cara Delevingne sunt foarte bune prietene, încă din adolescență, însă acum și-au dus relația la următorul nivel. Cele două și-au făcut același tatuaj – un trandafir, în stil acuarelă, iar recent Selena a dezvăluit care este povestea din spatele acestuia.

La finalul anului trecut, actrița a apărut cu noul ei tatuaj, situat pe partea superioara a spatelui. La scurt timp, artistul care a realizat desenul a postat pe Instagram o imagine și cu tatuajul Carei și a confirmat că nu este o întâmplare, iar cele două chiar au vrut un matching tattoo.

„M-am distrat atât de mult făcând aceste tatuaje — mulțumesc că ai avut mereu încredere în mine, Cara. Ca să știți, până la sfârșit, nu le-am spus că acestea au fost primele mele tatuaje în acuarelă”, a scris acesta în descrierea clip-ului.

Acum, invitată în cadrul „Live cu Kelly si Ryan”, fondatoarea Rare Beauty a fost intrebată ce a inspirat design-ul celui mai mare tatuaj al său. „Înseamnă câteva lucruri diferite”, a explicat aceasta.

„Eu și Cara, una dintre cele mai bune prietene ale mele, aveam 16 ani când am cunoscut-o, îmi spune Rosebud. Deci, este o poreclă și mi-am dorit întotdeauna un trandafir. Acum am unul și îmi place”, a continuat Selena.

Întrebată dacă mai are și alte matching tattoos, ea a dezvăluit: „Da, am! De fapt, am mai multe tatuaje cu oameni care au lasat sincer o amprentă semnificativă în viața mea. Am unul cu Julia Michaels, mama mea si cei mai buni prieteni ai mei”, a incheiat Selena.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.