Smiley, mare surpriză pentru fani: pentru prima oară, Gina Pistol apare într-un clip semnat de artist

Smiley a lansat o altă piesă din serialul său muzical, iar melodia vine însoțită de un videoclip superb, filmat în natură, unde cireașa de pe tort este apariția Ginei Pistol la finalul acestuia.

Este pentru prima oară când mama fiicei sale apare într-un videoclip semnat de el.

„Purtat de vânt” este un cântec sensibil care vorbește despre esența vieții și despre lucrurile simple - bucuria de a trăi pur și simplu, de a-ți accepta destinul uman, în ciuda succesului și a unui drum profesional pe care-l dorești sau la care lucrezi intensiv. 


În comunicatul oficial al melodiei, Smiley povestește cum orice om ajunge în punctul în care realizează că viața este cu de toate și că e bine ca el să învețe să se împartă între profesie, indiferent care ar fi aceasta, și universul lui cu tot ceea ce este esențial: familie, prieteni, distracție, pasiuni, evadări.

„Cântecul este strigătul interior al oricărui om împlinit profesional care tânjește după puțin timp pentru el și pentru ceea ce contează în viață. Este o gură de libertate într-o mare de „trebuie” care poate ajunge să ne înghită anii fără ca noi să-i mai trăim cu adevărat”, adaugă cântărețul.


Versurile piesei sunt cât se poate de clare: „Jumate din mine ar merge doar pe drumul spre succes, dar cealaltă parte spune ce rost, dacă nu trăiesc?! Vreau să mă opresc din când în când, să mă simt ca-n prima zi pe Pământ, să mă bucur doar pentru că SUNT și apoi să mă las purtat de vânt.”

„Purtat de vânt” este al treilea episod din serialul muzical „Mai mult de-o viață”, gândit de Smiley. Proiectul este compus din cinci episoade, iar până acum a lansat „Locul sfințește omul” și „Nu mai există dup-aia.” Odată cu acest demers creativ, artistul a mărturisit că s-a dezmorțit complet și și-a adus aminte despre cât de multe și frumoase sunt căile prin care putem spune povești și ce emoții puternice pot naște ele.



Te lăsăm și pe tine să te bucuri de piesă și abia așteptăm să ne spui cum ți se pare.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.