Serialul-HIT de pe Netflix, „Squid Game”, va avea parte de sezonul 2, după cum au anunțat oficialii serviciului de streaming. „Universul „Squid Game” este abia la început”, au spus aceștia.
După succcesul înregistrat de primul sezon, vestea unei continuări nu ar mai trebui să surprindă pe nimeni. În octombrie 2021, seria a marcat cea mai mare lansare din istoria companiei și a înregistrat 111 milioane de spectatori la nivel global (a fost ulterior detronată de sezonul 3 din „You”).
Creatorul show-ului, regizorul Hwang Dong-hyuk, nu s-a ferit din a purta conversații cu privire la sezonul al doilea din serial, chiar și atunci când vestea nu era oficială. „A fost foarte multă presiune, cerere și iubire pentru un al doilea sezon. Simt pur și simplu că nu avem de ales. Dar da, va fi o continuare. Este în capul meu fix acum. Sunt în procesul în care pun toate detaliile cap la cap, dar cred că este totuși prea devreme pentru a vorbi despre când și cum se va întâmpla asta.”
Dong-hyuk a vorbit și despre modul în care va continua povestea - se va axa pe viitorul câștigătorului Gi-hun. „În primul sezon am putut să vedem umanitatea personajului, dar într-o formă pasivă, expusă prin anumite situații. Însă, în al doilea sezon, ceea ce a învățat din joc, cât și experiența lui, vor fi puse în folosință într-un mod mult mai activ”, explică el.