Sfaturi pentru începătorii într-ale snowboard-ului, cu Adrian Pintec - instructor acreditat de snowboard şi schi

Până acum n-ai pus o placă de snowboard în picioare, dar de fiecare dată când auzi piesa „Lords of the Boards” îți spui că la prima zăpadă vei îndrepta acest lucru? Ei bine, îți venim în ajutor cu niște sfaturi de la un instructor cu experiență, numai bune de aplicat.

Ne-am gândit că dacă plănuiești să te apuci de snowboard, trebuie să știi câteva lucruri, pentru că cel mai bine este să nu te apuci de un sport fără niciun sfat de la cineva care face asta de mult timp.

Așa că, pentru a-ți oferi câteva sfaturi utile înainte de a te lansa pe pârtie, am dat fuga până la Braşov şi ne-am consultat cu Adrian Pintec: instructor acreditat de snowboard şi schi, personal trainer și fondator NevBoard - balance boards din placaj ecologic şi stejar stratificat, pentru lucrarea memoriei musculare, imbunătățirii echilibrului şi antrenării întregului corp intr-o singură etapă. 


Prima oară pe zăpadă? Măcar o ședință cu un instructor!

Dacă ți se pare că te-ai pregătit de snowboard, pentru că ai urmărit filmulețe pe YouTube şi ai ascultat sfaturi de la prieteni care se „dau”, vei fi foarte surprins să vezi că atunci când îți pui placa în picioare și ea începe să alunece, ți se goleşte mintea și intervine automat instinctul de supravieţuire.

În 99% din cazuri, primul reflex este să te lași pe spate, pentru că vezi panta abruptă din față, urmat îndeaproape de agitarea mâinilor şi a întregului corp. Îți vei reveni abia după ce corpul tău va face contact cu zăpada. Prin comparații simple și tehnici graduale, lucrând cu un instructor, în prima lecție poți face diferența. Și, în loc să arunci placa, poți ajunge să nu o mai lași niciodată de sub picioare. 

Cumpără-ți echipament abia după ce te apuci efectiv de snowboard

Prima provocare va începe cu alegerea echipamentului. Poți afla o mulțime de informații din mediul online, de la prieteni și din magazine, dar iți recomand să nu îți încarci prea tare memoria.


Asigură-te că ai un echipament care te face să te simți confortabil şi să reziste bine la contactul cu zăpada, mănuşi călduroase, cască de protecţie şi cam atât.

Recomandat ar fi ca la început să închiriezi echipamentul, pentru a vedea cum te simți în el şi care ți se potriveşte cel mai bine. Astfel, eviți să dai mulți bani pe un echipament incomod.


Nu evita „switch-ul” chiar dacă ești la început

După ce ai învățat să cobori singur și ți se pare că începi să te bucuri din ce în ce mai mult de zăpadă, încearcă o nouă provocare. Dacă ai învățat cu instructor să te dai cu stângul în față (regular), fii propriul tău profesor şi începe să te dai şi cu dreptul în față (goofy).

O să ți se pară greu la început, poate vei lua şi o căzătură, dar vei învăța repede. Astfel, îți vei construi un echilibru mult mai bun pe placă şi vei putea aborda porțiuni mai grele de părtie. De asemenea, pentru foarte multe trick-uri vei avea nevoie să aterizezi pe celalalt picior, iar mersul în switch te va ajuta foarte mult.

Nu te limita la lucruri basic

După ce ai câştigat încredere în tine şi începi să cobori bine, vei vrea să încerci şi nişte scheme. Primul pas ar fi să începi activitatea ca parte din coborârile pe pârtie, pe care le faci oricum.

N-ai nevoie să intri într-un parc special sau să mergi la rampă când pârtia îți formează natural primele kickere, contrapante sau mici drop-uri. Trickurile - fail press, 180°, butter, etc. - le poți îngloba în coborârile normale şi le vor face mult mai distractive.


Te aliniezi pe snowboard și ții privirea sus

Când abordezi o coborâre mai lungă, este important să nu te gândești la altceva şi să laşi corpul să acţioneze ca un tot unitar. Dacă ai greutatea deasupra board-ului, umerii pe aceeași linie și genunchii bine îndoiți, ai toate șansele să ai o coborâre bună. Încearcă să priveşti cât mai înainte şi să-ţi actualizezi constant, în cap, fâşia de pârtie/linia pe care vrei să o abordezi. Încearcă pe porţiuni mai mici şi mai uşoare la început și vei progresa rapid.

Antrenează-ți echilibrul și când nu ești pe pârtie

Prin 2016 am creat împreună cu o echipă de rideri şi ingineri o serie de balance-boards pentru a ne menține în formă și în afara sezonului. S-au dovedit a fi extraordinar de precise, rapide şi distractive. În acelaşi timp am realizat că sunt ideale pentru a-ți lucra echilibrul şi memoria musculară utile și în alte sporturi, nu doar în cele de alunecare.

Astfel încât mulți sportivi au început să fie interesați să se antreneze pe ele. Faptul că te poti întâlni pe acest balance-board cu situații similare cu cele de pe pârtie reprezintă un avantaj imens. Poți lucra core-ul şi o serie de muşchi foarte importanți, pe care nu-i poți lucra la sală, şi în acelaşi timp să te şi distrezi puțin.


Sursă cover foto: cristiannastase.ro 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.