Cum arată și ce face acum Eva Timuș, finalistă la „Românii au talent”

Nu este singura emisiune concurs la care Eva s-a făcut remarcată, ea a mai participat și la The Voice Kids Russia, dar și la Vocea României.

Eva Timuș, finalista „Românii au talent”, care a fost la un pas să revendice cei 120.000 de euro în cadrul concursului de pe Pro TV, și-a propus să revină în atenția publicului.

Pentru cei care nu o știu încă, Eva este o cântăreață de muzică pop din Republica Moldova, care a devenit cunoscută odată cu participarea în 2016 la emisiunea concurs „The Voice Kids Russia”, apoi în 2018 la Vocea României, la ambele s-a calificat până în semifinală. 

La „Vocea României” ea a făcut parte din echipa Irinei Rimes, iar în cadrul concursului ea a interpretat piese din repertoriul lui Adele(„Skyfall”), Placebo („Running Up That Hill”) și Ariana Grande („Side to Side”).

Însă, între aceste două concursuri, la doar 15 ani, Eva Timuș a fost preferata juraților „Românii au talent” din 2017 și a primit wildcard-ul ce a propulsat-o în finala show-ului.


De atunci s-au scurs 4 ani, iar Eva s-a maturizat și la cei 19 ani ai săi este hotărâtă să doboare toate recordurile din industria muzicală după ce s-a alăturat casei de discuri Global Records. 

În plus, începând cu acest an, vom putea asculta și vedea multe producții din partea ei, mai ales că în prezent lucrează la primul ei videoclip.

De la filmările acestuia avem următoarea poză din care ne putem face o impresie despre schimbarea de look prin care a trecut.

De asemenea, Eva Timuș a devenit între timp foarte apreciată și pe Instagram, unde a reușit să strângă o comunitate de peste 412.000 de followeri, dar și pe TikTok unde este urmărită de peste 300.000 de fani


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.