Crucea Roșie Română vine în ajutorul refugiaților prin strângere de fonduri și de produse de strictă necesitate

Solidaritatea chiar nu mai are frontiere zilele acestea.

Criza umanitară din Ucraina a mobilizat toată societatea civilă, dar și multe asociații și organizații din România pentru a le veni în ajutor refugiaților care ajung pe teritoriul țării noastre. 

Crucea Roșie Română a intervenit de urgență cu toate resursele necesare pentru a ajuta refugiații ajunși în România, dar și pentru ajutorarea civililor din Ucraina. 

Mai jos vă prezentăm intervenția organizației Crucea Roșie Română în perioada 27.02 – 3.03.2022: 

1. Asigurăm sprijin pentru cetățenii ucraineni care intră în țară pe la punctele de frontieră. 

Corturi permanente ale Crucii Roșii Române în:  Vama Siret - Suceava, Vama Isaccea - Tulcea, Vama Petea și Halmeu – Satu Mare, Vama Sighet – Maramureș, Vama Giurgiulești – Galați, Aeroportul Iasi, Vama Sculeni – Iasi. 


În aceste puncte oferim ceai cald, cafea, mâncare, produse igienice, acordăm prim ajutor cu cadre medicale (pentru fracturi, hemoragii, leșin, vărsături), asigurăm pături, produse pentru copii (scutece, lapte praf, hrana pentru copii). Oferim cetățenilor ucraineni posibilitatea de a lua legătura cu alți membri ai familiei prin oferirea de cartele telefonice cu roaming sau chiar le oferim telefoane pentru a suna familia rămasă în țară. Acordăm suport psihologic și informații cu privire la cazare și transport către diferite zone din țară, în colaborare cu echipele ISU locale.

Resursa umană implicată în aceste activități variază între 5 și 10 persoane pe locație, cu un schimb de ture la 4-6 ore. În sprijinul filialelor de Cruce Roșie situate la vamă au venit grupuri de voluntari din alte filiale de Cruce Roșie din țară care asigură permanența la corturile noastre.


2. Asigurăm pachete alimentare, produse de primă necesitate și cartele telefonice cu roaming pentru persoanele care au fugit din calea războiului, cazate sau aflate în tranzit în România. 


3. Contribuim la amenajarea diferitelor spații de cazare în colaborare cu autoritățile locale. 

Situația tragică din Ucraina va avea consecințe devastatoare asupra populației civile și va duce la distrugerea pe scară largă a obiectivelor civile, cum ar fi instalațiile de apă și electricitate, precum și la deplasări în masă, traume, separarea familiilor și dispariții de persoane.

Crucea Roșie Română continuă campania de strângere de fonduri și de produse de strictă necesitate „Umanitatea nu are granițe“.

Poți dona și tu folosind una dintre metodele pe care ei le pun la dispoziție: 

DONAȚII ONLINE pe site-ul www.crucearosie.ro

DONAȚII PRIN SMS, la numărul 8825, cu textul UMANITATE. Donatii în valoare de 2 euro în toate rețelele de telefonie mobilă. 

DONAȚII prin platforma Revolut 

DONAȚII DE ALIMENTE GREU PERISABILE în magazinele Carrefour, Mega Image și Cora prin programul Banca de Alimente.  

DONAȚII ÎN CONTURILE campaniei deschise la BRD Agenția Piața Romana:

RO76BRDE410SV07590484100 (Lei)

RO12BRDE410SV31714694100  (Euro)

RO88BRDE410SV36413794100 (USD) 

Mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi în acest efort umanitar, suntem impresionați cu adevărat de solidaritatea oamenilor. 

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.