Academia condamnă în mod oficial gestul lui Will Smith din cadrul premiilor Oscar 2022

În urma violenței provocate de Will Smith contra lui Chris Rock în cadrul premiilor Oscar 2022, Academia a lansat o declarație publică în care condamnă gestul actorului.

Inițial, Academia a lansat un comunicat în care a notat faptul că nu este de acord cu violența sub nicio formă, fără să menționeze numele lui Smith, dar acum a revenit cu o declarație oficială în care spune lucrurilor pe nume.

„Academia condamnă gestului domnului Smith în cadrul event-ului. Am început o analiză formală în jurul celor întâmplate și vom explora diferite acțiuni și consecințe, în concordanță cu regulile noastre și legile din California”, au declarat reprezentanții Oscarurilor.

Așa cum notează Variety, e posibil ca Smith să primească sancțiuni, deși este puțin probabil să fie nevoit să-și dea Oscarul înapoi. În regulile oficiale, Academia notează clar că este „împotriva oricărei forme de abuz.”

În cadrul ceremoniei, Smith a fost numit „cel mai bun actor în rol principal”, pentru portretizarea lui Richard Williams, tatăl tenismenelor Venus și Serena Williams, în filmul „King Richard.”


Înainte să-și primească Oscarul, el a urcat pe scenă pentru a-l pocni pe comediantul Chris Rock, după ce acesta a făcut o glumă despre tunsoarea Jadei Pinkett Smith; ea suferă de alopecie.

În timpul discursului său de mulțumire pentru Oscar, Smith și-a cerut scuze pentru gest și a declarat că „dragostea te face să acționezi nebunește.” O zi mai târziu, el a lansat pe contul său de Instagram și scuze oficiale față de Chris.

Nu doar Academia condamnă gestul vedetei, ci și SAG-AFTRA, uniunea care reprezintă actori precum Smith și Rock.

„În numele uniunii care reprezintă prezentatori și actori care lucrează în cadrul Oscarurilor, SAG-AFTRA are obiectivul ca membrii noștri să lucreze într-un mediu sigur. Violența și abuzul la locul de muncă nu este niciodată tolerată, iar uniunea condamnă orice gest de genul ăsta. Incidentul dintre Will Smith și Chris Rock este inacceptabil. Am fost în contact cu Academia și ne vom asigura că acest tip de comportament este sancționat în mod corespunzător”, se arată scris în comunicatul oficial.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.