Vezi trailerul final pentru „Stranger Things 4” - acesta va fi și ultimul sezon al serialului

Noul sezon va fi împărțit în două, iar prima parte se vede pe Netflix din 27 mai.

De la lansarea sa în 2016, fenomenul global Stranger Things a câștigat peste 65 de premii și  175 de nominalizări, inclusiv la premiile Emmy, Globurile de Aur, Grammy, SAG, DGA, PGA, WGA, BAFTA, Peabody, AFI - Programul anului, People’s Choice Awards, premiile MTV pentru film și televiziune, Teen Choice și multe altele. 

Acum, mult îndrăgitul serial se apropie de sfârșit. Sezonul 4 va fi ultimul, dar va fi împărțit în două, iar prima parte se vede pe Netflix începând cu 27 mai, urmând ca a doua parte să aibă premiera tot anul acesta, pe 1 iulie

Sinopsisul sezonului 4 sună astfel:

„Au trecut șase luni de la bătălia de la Starcourt, care a semănat teroare și distrugere în Hawkins. Având încă de suferit de pe urma acesteia, grupul nostru de prieteni trebuie să se despartă pentru prima dată, iar complicațiile vieții de liceu nu le-au ușurat existența. În această perioadă marcată de vulnerabilitate, apare o nouă și înspăimântătoare amenințare. Dezlegarea groaznicului mister al acestei amenințări ar putea pune capăt, în sfârșit, ororilor din Lumea Răsturnată.”

Având trei nominalizări la premiul Emmy pentru Cea mai bună dramă, Stranger Things este unul dintre titlurile cele mai vizionate pe Netflix sezonul 3, cu 582 de milioane de ore de vizionare, se află pe locul doi în lista Netflix Top 10 pentru cel mai vizionat serial în limba engleză, iar sezonul 2, cu 427 de milioane de ore de vizionare, este pe locul 10 în acest top.

Rămâne de văzut dacă sezonul 4 va depăși aceste recorduri. 

Iată și trailerul final pentru această ultima parte a poveștii Stranger Things: 




Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.