A apărut primul trailer pentru noul serial din universul Game of Thrones, „ House of the Dragon”

În sfârșit, fanii Game of Thrones primesc o răsplată pe măsura așteptării.

După o așteptare de 3 ani (ultimul episod din Game of Thrones a avut premiera pe 19 mai), fanii primesc primul trailer pentru noul serial din acest univers, intitulat „House of the Dragon”. Acesta va fi un prequel în care acțiunea are loc în urmă cu 200 de ani față de evenimentele din GOT. 

Noul serial se bazează pe cartea „Fire & Blood” a lui George R.R. Martin, iar din distribuție fac parte actorii Paddy Considine în rolul lui Regelui Viserys / Targaryen, Olivia Cooke în rolul Alicent Hightower, Emma D’Arcy în rolul prințesei Rhaenyra Targaryen și Matt Smith în rolul prințului Daemon Targaryen.

Serialul va avea premiera pe 21 august pe HBO.

E greu de crezut că acesta va reuși să egaleze recordurile stabilite de GOT, printre care se numără câștiguri de peste 1 miliard de dolari în cei 8 ani în care a rulat. De asemenea, „Hose of the Dragon” va fi lansat cam în același timp cu serialul Lord of the Rings: „The Rings of Power” (Amazon), care va avea premiera la 12 zile distanță, așadar competiția va fi serioasă.

HBO mai are în dezvoltare și alte seriale cu eroi din alte lumile din Westeros, dar totul depinde de succesul de care se va bucura „House of the Dragon”.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.