În prezent, trupa a lansat un videoclip inedit, unde apar 41 de personalităţi diferite din sfera publică.
Sărbătoarea creată de VUNK a explodat în mediul online și unește oameni din toate mediile în jurul unui sentiment comun – dorul (cuvânt care există numai în limba română).
Noua melodie se numește „Dorul are multe forme”, iar imaginile clipului fix asta exprimă.
„Dorul are multe forme și poate naște multe fantome în suflet și minte. Le ducem cu noi, după noi, zi de zi. Uneori, le acceptăm, alteori refuzăm să ni le recunoaștem. Dar tot ne bântuie. Tuturor ni se întâmplă la fel.
Însă, putem arăta altora că este în regulă să fie așa, că e firesc și că orice om pe lumea asta, oricât de cunoscut ar fi, cu orice s-ar ocupa, e la fel de vulnerabil ca toți ceilalți. Iar asta e o forma de putere, nu o slăbiciune. Intenția clipului este de a propune o provocare colectivă de acceptare a propriilor emoții. Ca o terapie de grup, dar pentru a-i vindeca pe alții, în primul rând”, a spus Cornel Ilie.
Melodia este compusă de solist si Gabriel Maga, iar videoclipul a fost realizat de către Ilie, alături de Cristina Oltean (DOP) şi The Brothers M (montaj).
Videoclipul reuneste cadre cu 41 de persoane din sfera publică, după cum urmează:
- Alex Dima
- Alin Gălățescu
- Alina Șerban
- Ana Rubeli
- Andrei Pavel
- Bogdan Pavlică
- Cătălin Anchidin
- Cătălin Măruță
- Cătălin Striblea
- Cori Grămescu
- Cosmin Seleși
- Cristina Bâtlan
- Cristina Stănciulescu
- Damian Drăghici
- Dan Byron
- Dan Fințescu
- Dora Gaitanovici
- Gilda Comârzan
- Horia Brenciu
- Horia Tecău
- Irina Baianț
- Irina Margareta Nistor
- Liviu Teodorescu
- Marius Manole
- Mihai Morar
- Mihai Șora
- Mirela Oprișor
- Mirela Retegan
- Monica Bârlădeanu
- Olimpia Melinte
- Otravă Cristian Șimonca
- Ovidiu Buta
- Paula Herlo
- Radu Savopol
- Raisa Beicu
- Răzvan Simion
- Sebastian Coțofană
- Smiley
- Veronica Trandafir
- Virgil Ianțu