Ți-e dor de un thriller care să te țină cu sufletul la gură? Seria „Surface” pare să fie soluția pentru tine

Un nou serial intens se anunță a fi hit-ul verii.

Fanii „Big Little Lies” sau „The White Lotus” au parte de un nou thriller captivant, producția „Surface” via Apple TV+.

Actrița Gugu Mbatha-Raw pare că și-a pierdut toate amintirile despre viața avută, după ce a căzut de pe un vas, așa cum putem să vedem în primul trailer lansat. Avea o viață ideală sau este un motiv pentru care a sărit?

„Dacă viața mea era așa perfectă, de ce am încercat să-i pun capăt?”, se întreabă Sophie (personajul interpretat de Gugu) în trailer, în timp ce toată lumea din jur o încurajează să-și ducă viața mai departe. De fapt, pare că toată lumea știe un secret pe care ea nu-l știe.


Pe hârtie, viața ei pare extrem de bună - locuiește într-o casă superbă din San Francisco, alături de soțul ei la fel de superb (jucat de Oliver Jackson-Cohen). Poate, într-un astfel de decor, ea nu a sărit de pe vapor, ci a fost împinsă, nu? Cert este că pe măsură ce pare să se apropie de adevăr, oamenii din jur vor să o țină cât mai departe de el. 

Seria va avea premiera pe 29 iulie și deja pare genul de film care trebuie urmărit cap coadă, deoarece te va intriga și mai tare, episod cu episod.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.