Cântăreața a postat pe Instagram un clip în care cântă acapella o nouă versiune a hit-ului „Baby One More Time”, cântec datorită căruia a cunoscut faima mondială.
„Nu mi-am împărtășit vocea cu voi de prea multă vreme”, a notat Britney în descrierea postării. Mai mult, în afară de vocea raw, noua melodie conține și versuri explicite, cum ar fi: „Give me a fucking sign.”
Spears a povestit și despre cum și-a dorit foarte tare să lanseze mai multe remix-uri în ultimii 14 ani, cât timp a stat sub tutela tatălui ei, dar nu a primit niciun fel de suport din partea echipei sale, ci doar refuzuri și limite care i-au încălcat libertățile.
„Echipa a zis nu. Au ruinat totul pentru mine, m-au făcut de rușine și m-au făcut să mă simt ca și cum aș fi nimeni. Distribui asta, deoarece sunt conștientă de dragostea și pasiunea mea pentru muzică, dar familia mea m-a făcut de râs, nu voi fi o victimă”, a mai spus Britney.
Artista și-a recăpătat libertatea în noiembrie 2021, iar în lunile de după, ea și-a criticat puternic familia și a mărturisit cum a fost exploatată din punct de vedere financiar și emoțional.
Ne-ar plăcea să mai auzim piese noi de la Britney, dar pare că mai trebuie să avem răbdare. Tu ce zici?