Bruce Willis pare să se simtă bine, în timp ce încearcă să învețe un dans de pe TikTok, alături de fiica lui

Soția lui Bruce Willis îi ține pe fani la curent cu starea actorului.

Emma Heming Willis a postat un clip pe contul ei de Instagram, unde le arată fanilor cum actorul se simte excelent, în timp ce încearcă să învețe un dans de pe TikTok, alături de fiica lor, Mabel.

Willis a fost diagnosticat cu afazie și s-a retras din cinematografie, așa cum a anunțat familia lui în urmă cu câteva luni.


În video-ul postat de Emma, Bruce (67 de ani) încearcă să învețe mișcările, în timp ce pe fundal se aude melodia „About Damn Time” via Lizzo. El este ajutat de fiica lui Mabel, în vârstă de 10 ani, iar amândoi se distrează de minune. 

Fanii s-au arătat extrem de fericiți de cele văzute și au comentat cât de bucuroși sunt să-l vadă pe Bruce într-o formă atât de bună.

În martie, familia actorului a notat în online: „Ca familie, vrem să vă anunțăm că Bruce experimentează probleme de sănătate și a fost diagnosticat recent cu afazie, ceea ce-i impactează abilitățile cognitive. Drept consecință și după ce s-a gândit mult la asta, Bruce se retrage din cariera care a însemnat atât de multe pentru el.”

Deși probabil nu este ușor, e minunat să vedem că actorul încă se bucură de viață și se simte bine.


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.