Chris Rock a făcut o glumă despre palma pe care Will Smith i-a dat-o în cadrul premiilor Oscar 2022

La patru luni după ce a fost pălmuit în fața unei audiențe globale, Chris Rock are ceva de spus despre asta.

Comediantul a reacționat cu umor în urma momentului absolut neașteptat, creat de Will Smith, în cadrul premiilor Oscar 2022, a refuzat să-l acuze pe actor în fața poliției, iar acum își menține aceeași atitudine. 


În cadrul unui show de stand-up pe care l-a susținut în New York, la Madison Square Garden, alături de Kevin Hart și invitatul Dave Chappelle, Rock a făcut o serie de glume despre „cancel culture.” La un moment dat, a spus: „Oricine spune că vorbele dor, nu a fost lovit niciodată peste față.”

Este pentru prima oară când Rock a vorbit public despre „palma faimoasă”, deși, la un moment dat, a lăsat de înțeles că va face glume despre asta, odată ce va procesa complet ce s-a întâmplat.

La final de martie, după Oscar-uri, în timpul unui show sold-out, odată ajuns pe scenă, Chris a primit aplauze în picioare de la cei aflați în public.

„Cum a fost weekend-ul vostru? Nu am multe de zis despre cele întâmplate, așa că dacă ați venit să auziți asta, nu e cazul, deoarece am un întreg show pe care l-am scris înaintea acestui weekend. Încă procesez ce s-a întâmplat, așa că, la un moment dat, voi vorbi și despre asta. Va fi serios și amuzant”, a spus el la acea vreme.

Smith, pe de altă parte, nu a mai apărut deloc în public de la incidentul pe care l-a provocat și în urma căruia a fost pedepsit de Academie - el nu va putea participa la niciun eveniment organizat de asociație, timp de 10 ani.

Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.