Actorul a fost invitat în cadrul emisiunii „Running Wild with Bear Grylls: The Challenge” de pe National Geographic, unde a povestit unul dintre cele mai grele momente prin care a trecut. În urmă cu doi ani, el a fost diagnosticat cu o boală autoimună rară prin care și-a pierdut auzul, văzul și abilitatea de a merge.
„În urmă cu doi ani am avut această formă foarte ciudată și rară de vasculită și mi-am pierdut văzut, auzul și echilibrul”, a spus vedeta în vârstă de 44 de ani. Vasculita înseamnă o inflamare a vaselor de sânge, lucru care poate afecta mai multe organe - există mai multe forme ale acestei boli și majoritatea sunt rare.
Kutcher a mărturisit cum a avut nevoie de cel puțin un an pentru a se pune din nou pe picioare. „Nu apreciezi treburile astea, decât atunci când nu le mai ai. Până nu zici - nu știu dacă o să mai văd vreodată, nu știu dacă o să mai aud vreodată, nu știu dacă voi mai putea merge vreodată. Sunt norocos să fiu în viață.”
Este pentru prima oară când actorul povestește prin ce a trecut. El este căsătorit cu Mila Kunis, iar împreună au doi copii. În urma experiențelor trăite, Ashton povestește cum și-a schimbat perspectiva asupra vieții: „În clipa în care vezi obstacolele ca lucruri făcute pentru tine, care îți oferă ce ai nevoie, viața începe să fie distractivă, știi? Începi să te ridici deasupra problemelor, în loc să trăiești sub ele.”