În perioada 12-14 august ești așteptat la sărbătoarea muzicii românești, KIMARO.
Kiss FM, Magic FM și Rock FM își dau mâna și organizează KIMARO 2022: trei seri de neuitat, alături de artiștii tăi preferați, în Constanța.
Concertele vor avea loc în Parcarea Plajei Modern, la malul mării, iar intrarea este liberă.
Voltaj va urca pe scenă sâmbătă, 13 august, în seara KISS Energy, alături de Antonia, Spike și Delia.
În așteptarea evenimentului, colegii de la Magic Fm l-au întrebat pe Călin Goia, solistul Voltaj, care este clipul său preferat din toate timpurile. Iată ce le-a răspuns:
„Îmi amintesc că eram la liceu, în clasa a X-a, cred, când au venit la noi la școală niște elevi din Franța, în schimb de experiență. După cursuri, ne-am dus în sala de sport, unde era organizată o petrecere cu ocazia venirii lor. Au pus Nirvana - Smells Like Teen Spirit și țin minte că încă nu ajunsese la noi. Era prima oară când auzeam această trupă și am fost profund marcați noi, românii, cu toții. Am devenit fani instantaneu. Ulterior, am căutat trupa și am văzut și clipul. De fiecare dată când aud sau văd clipul acestei piese, îmi amintesc perfect acea atmosferă de la petrecerea din sala de sport.”
Lansată pe 10 septembrie 1991, Smells Like Teen Spirit este piesa care a transformat Nirvana în cea mai iubită trupe de grunge din istoria muzicii, însă a schimbat și peisajul muzical pe termen lung, odată cu apariția albumului Nevermind. Deși Nirvana nu a inventat grunge-ul, l-a pus pe buzele tuturor.
Titlul piesei are o istorie simpatică și mult mai puțin complicată decât pare la prima vedere. Kathleen Hanna, solista trupei Bikini Kill și prietena lui Kurt Cobain, a făcut, în glumă, un graffiti pe peretele casei acestuia: „Kurt smells like teen spirit” (Kurt miroase a Spirit Adolescentin). Însă nu făcea referire la adolescență sau la spiritul rebel tipic acestei vârste. Vorbea, pur și simplu, despre deodorantul Teen Spirit, pe care Kurt îl folosea, fără să-i știe, însă, numele. I-a plăcut atât de mult graffiti-ul, încât a inspirat una dintre piesele care și-au pus amprenta asupra generației care a copilărit în anii '90. Însă impresionant este că și adolescenții din 2022 se regăsesc în versurile și sound-ul piesei.
Videoclipul a fost filmat pe 17 august, 1991, la studioul californian Culver City, iar personajele din clip sunt, de fapt, fanii trupei care participaseră la un concert Nirvana cu câteva zile înainte. După 12 ore de filmări, aceștia au primit acordul producătorilor să distrugă recuzita, într-o explozie de energie neregizată. Sursa de inspirație pentru clip este filmul Over The Edge (din 1979), unul dintre preferatele lui Kurt Cobain.
Succesul cu care a venit la pachet piesa a creat sentimente amestecate în mintea și sufletul cântărețului, care a mărturisit de mai multe ori, de-a lungul timpului, că notorietatea imensă pe care a câștigat-o a venit cu un preț greu de plătit. Single-ul a fost pe locul întâi în topurile muzicale din Belgia, Noua Zeelandă și Spania.