Serialul House of the Dragon o să-ți amintească de ce ți-a plăcut Game of Thrones atât de mult

Apuse sunt vremurile în care Nicu și Elena Ceaușescu se uitau la filme în propriul cinematograf din casa lor din Primăverii. Probabil că nu le-ar fi convenit, dar pe 17 august HBO a improvizat în curtea reședinței lor un cinema în aer liber, cu șezlonguri și bean bags. Ocazia? O vizionare a primului episod din House of the Dragon, prequel al legendarului Game of Thrones. Experiența a meritat din plin, așa că lasă-mă să-ți povestesc ce-am văzut și cum mi s-a părut. 

Înainte de toate, tematica evenimentului a fost fix ce trebuie – șprițul îl beai din pocaluri, iar decorațiunile erau potrivite cu universul lui George R.R. Martin, inclusiv capul imens de dragon înconjurat de lumânări, care avea în față și un ou de dragon, așa cum le-a descoperit Daenerys pe cele trei, înainte să go rogue cu dragonașii ei ajunși la maturitate. 

Vibe-ul de dinainte de vizionare a fost foarte mișto – mai vedeai pe cineva cunoscut, mai întorceai capul după vreo vedetuță sau după cineva despre care întrebai „oare cine e și de unde îl știu?”. Piesa de rezistență a fost însă episodul în sine, care nu doar că n-a dezamăgit, dar mai are și o oră și șase minute, aviz fanilor.

Atenție, pot urma (și chiar urmează) mici spoilere!

Game of Thrones a reușit să țină cu sufletul la gură o lume întreagă, timp de opt sezoane, între 2011 și 2019. Producția, personajele, firul narativ, toate s-au potrivit și completat de minune într-o poveste absolut glorioasă, greu de întrecut. Când a apărut prima oară vestea unui prequel – adică a unui serial a cărui acțiune e plasată înaintea evenimentelor din GoT – n-am fost singura sceptică. Va fi o tristețe sau nu? Ei bine, așteptarea a luat sfârșit, primul episod a ajuns pe HBO și HBO Max pe 22 august, iar viitorul sună bine. 

Sigur, pentru că e vorba de GoT, care nu numai că ți-a intrat la suflet (mai puțin finalul ăla dezamăgitor), dar te-a și marcat, e aproape imposibil să nu compari House of the Dragon cu el și să arăți cu degetul când va fi cazul, că doar oameni suntem, na.

Noul serial e o adaptare după „Fire and Blood”, bestsellerul lui George R.R. Martin din 2018, carte pe care fanii adevărați și-ar fi dorit să o vadă cu finalul poveștii din GoT, nu cu istorisiri din vremuri de dinainte. Dar asta înseamnă că sufletul autorului domină universul creat și nu se abate de la elementele clasice. Ai intrigi, luptă pentru tron, sânge, mult sânge, misoginie totală, trădare, personaje despre care nu înțelegi dacă-s bune sau rele și, mai ales, DRAGONI. 

Acțiunea are loc în vremea dinastiei Targaryen, mai exact, așa cum ți se explică de la început, „cu 172 de ani înaintea vremurilor lui Daenerys Targaryen”. Asta înseamnă, printre altele, că toată lumea are părul alb. Sunt multe personaje, multe case, multe roluri, dar simplu spus, lucrurile stau așa: e o perioadă în care neamul Targaryen domină cele Șapte Regate și sunt cei mai șmecheri pentru că, d’oh, dragoni. 

E al nouălea an de domnie al regelui Viserys I Targaryen și deja poți să-ți faci o idee despre unde merge plotul. Viserys are o singură fată, pe Rhaenyra, dar n-are moștenitor, și tot ce vrea de la viață este un băiat. Norocul face că regina e gravidă, pe punctul de a naște, iar el e sigur că dorința îi va fi îndeplinită, astfel încât fratele lui mai tânăr (sunet de tobe, vă rog), Prințul Daemon, să nu urmeze la tron, că vorba aia, doar n-o să lase o femeie la conducere, așa cum nu s-a mai văzut în regat. 

Viserys pare băiat bun, dar influențabil și ușor de manipulat de membrii consiliului. Daemon, de care mie mi-a plăcut cel mai mult pentru că mi s-a părut cel mai savuros personaj, e, cum altfel, un tiran care-și dorește puterea, dar nu lipsit totuși de ceva umanitate. Rhaenyra e fiica rebelă, care călărește dragoni și care nu vrea să fie doar un uter ambulant, dar al cărei rol pare momentan doar să servească vinul la întrunirile de consiliu. Are o bună prietenă, pe Alicent, fiica lui Ser Otto Hightower, Mâna Regelui, iar cele două par extrem de apropiate, însă poate fix aici va fi și o problemă în viitor. Nu știu, nu mă bag.

Cert este că Viserys are mare încredere în Otto, dar cel din urmă nu e chiar pâinea lui Dumnezeu, mai ales că într-un mare moment de doliu, el nu-și lasă regele la greu și pac, o trimite pe Alicent la el în cameră să-l „consoleze.” Ei bine, aici, în pur stil GoT, te-ai aștepta la ceva sex nebun sau un abuz, dar uite că timpurile se schimbă în realitatea noastră, iar asta-și pune amprenta și-n acțiunea serialului. Ea îi citește în timp ce el face o machetă a orașului. Mda.

Să zicem că până în punctul ăsta ajungi să înțelegi cât de cât personajele, deși doar la nivel începător, dar când te aștepți mai puțin, BAM, vin scenele ultra sângeroase, cele de sex – deși partea asta e mai cosmetizată decât în Game of Thrones –, cât și dezamăgirea și trădarea, sau cel puțin ideea ei. Încă neconturat, dar cu potențial, este și personajul Rhaenys, vara lui Viserys AKA „the Queen Who Never Was”, ceea ce mă duce cu gândul la o luptă între femei pentru tron. Să fie oare așa?

După un prim episod, n-aș putea spune că am un personaj preferat – în afară de Daemon, dar e rău și nu se pune –, dar acțiunea m-a prins și cred că te va prinde și pe tine, mai ales că reacțiile din jurul meu au fost și ele pozitive. 

House of the Dragon nu e chiar Game of Thrones – și e foarte bine că e altceva –, dar nici departe nu-i. Abia aștept să vadă toată lumea primul episod, ca apoi să ne dăm cu toții cu părerea pe Marele Internet, așa cum ne place să facem despre absolut orice, important sau nu, pentru că asta suntem. Enjoy!