Concertul DJ-ului olandez, care urma să aibă loc în luna septembrie, în Piața Constituției din București, a fost anulat.
Armin van Buuren ar fi trebuit să pună muzică pe 24 septembrie, în cadrul evenimentului Sound of Bucharest, aflat la prima ediție și la care intrarea era liberă.
Nu este prima dată când evenimentul e amânat. Inițial, Armin ar fi trebuit să vină în București pe 25 septembrie 2021, dar a fost reprogramat pentru septembrie 2022, din cauza restricțiilor cauzate de pandemie.
Acum, cauza invocată de organizatori pentru a doua amânare este „contextul economic nefavorabil și impactul resimțit la nivel global”.
„Nesiguranțele cu care ne confruntăm și toate schimbările de natură economică din ultima perioadă ne împiedică să continuăm organizarea show-ului la standardele pe care ni le doream, cu intrarea liberă, așa cum era era programat inițial”, au transmis organizatorii pe 31 august.
În momentul de față nu se știe dacă evenimentul va fi reprogramat pentru o altă dată sau nu.