La peste 10 ani de când a fost lansat, videoclipul oficial al melodiei a ajuns la 1 miliard de vizualizări și a intrat în YouTube’s Billion Views Club.
Clipul regizat de Marc Klasfeld a fost filmat la David Sukonick Concert Hall din L.A, iar întreaga piesă are un vibe de libertate, care ne duce cu gândul la faptul că vârsta e doar un număr, nu?
La începutul anului, Klasfeld a povestit într-un interviu despre cum a fost să lucreze cu Monáe la clipul „We Are Young”: „Îmi aduc aminte de pielea ei și cum arăta absolut perfect, parcă nu era reală. Modul angelic și calm în care a mers în tot acel haos din imagine a fost un moment tare special.”
Videoclipul a fost lansat pe YouTube în decembrie 2011, înainte ca Fun. să-și scoată al doilea album, „Some Nights”, în februarie 2012. Melodia a ajuns pe locul I în topul Billboard Hot 100 și a fost vândută în peste 10 milioane de exemplare. Mai mult, cântecul a câștigat „Melodia Anului” în cadrul premiilor Grammy din 2013.
Cât despre alte piese care au trecut recent pragul de 1 miliard de vizualizări, „Old Town Road” via Lil Nas X și Billy Ray Cyrus, dar și „Gangsta’s Paradise” a lui Coolio au intrat în club.