Drew Barrymore plânge alături de Justin Long, în timp ce-și aduc aminte despre „haosul” din relația lor de iubire

Drew Barrymore și Justin Long s-au reunit pentru a purta o discuție emoțională despre relația lor.

Într-un clip din al treilea sezon al show-ului „The Drew Barrymore Show”, Barrymore și Long, care au avut o relație on-off între 2007 și 2010, poartă o conversație sensibilă despre legătura lor amoroasă. În timpul episodului, actrița îl îmbrățișează pe fostul partener, în timp ce vorbește despre cât de mult s-au maturizat de-a lungul anilor.

„Asta am făcut, am râs enorm de mult, iar asta a făcut parte din conexiunea noastră - faptul că amândoi iubim oamenii amuzanți. Iubesc faptul că ne-am păstrat această iubire, deoarece știu, în ceea ce mă privește, că nu va dispărea niciodată”, a spus Long.


Drew, pe de altă parte, cu ochii în lacrimi, a continuat: „Simt că am trecut prin foarte multe lucruri împreună. Uneori, atunci când vorbim pe FaceTime, îi spun cât de mult m-am maturizat. Întotdeauna mi-am dorit să-i demonstrez ce persoană diferită sunt față de când eram împreună. Ne-am distrat mult împreună, dar eram și hedoniști, imaturi. Ne împăcam, iar apoi ne despărțeam. A fost un haos, dar a fost amuzant.”

Cei doi și-au declarat iubirea unul față de altul, deși Long are o relație cu Kate Bosworth din aprilie. „Tot ceea ce-mi doresc în viață este succesul și fericirea ta. Sunt fericită, deoarece meriți să fii fericit. Sunt extrem de entuziasmată pentru tine”, a continuat ea. Long a răspuns: „Bosworth face toate astea și te adoră. Mă susține enorm de mult și este minunată. Ți-ar plăcea la nebunie să petreci timp cu ea.”

În cazul în care vrei să-i vezi pe cei doi împreună, atunci îți recomand să revezi „He's Just Not That into You” și „Going the Distance.”


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.