Demi Lovato a anunțat astăzi că turneul său actual, prin care-și promovează cel de-al optulea album de studio, va fi ultimul.
În mai multe InstaStories pe care mai apoi le-a șters, cântăreața a publicat fotografii cu imagini de pe fereastra unei camere de hotel însoțite de cuvintele:
„Sunt atât de bolnavă încât nu mă pot da jos din pat. Nu mai pot face asta. Acest turneu va fi ultimul. Vă iubesc și vă mulțumesc!”
[articol=23162]Demi Lovato povestește cum a început să se drogheze de la vârsta de 12 ani[/articol]
Cântăreața a postat apoi un alt set de stories în care spunea că va încerca să fie puternică pentru fanii ei, dar și că are nevoie de ajutor din partea fanilor, cărora le-a cerut să „cânte tare” la viitoarele concerte.
Turneul a început exact cu o lună în urmă în Des Moines, înainte de a adăuga o serie de date pentru orașe din America de Sud.
[articol=23123]Demi Lovato a împlinit 30 de ani și și-a prezentat iubitul pe Instagram[/articol]
Lovato a fost întotdeauna deschisă în ceea ce privește viața ei privată, mărturisind că s-a luptat cu o tulburare de alimentație și abuz de substanțe.
Ea a publicat în 2013 și o carte de memorii - „Staying Strong: 365 zile pe an”, iar în documentarul „Demi Lovato: Pur și simplu complicată” ea a detaliat tulburarea bipolară.
De asemenea, documentarul serial „Demi Lovato: Dans cu diavolul”, din 2021, prezintă evenimentele care au dus la supradoza din 2018 și ce a urmat pentru artistă după această întâmplare.