Serviciul de streaming îți propune un nou serial interesant, care se filmează în România și Ungaria.
Scenariul „Spy/Master”, serie de șase episoade a câte 50 de minute fiecare, a fost câștigătorul concursului: „Write a screenplay for...”, iar Alec Secăreanu, actorul nominalizat la British Independent Film Awards, cunoscut publicului pentru rolul din filmul „God’s Own Country” va avea rolul principal.
Acțiunea seriei este plasată la apogeul Războiului Rece și prezintă o săptămână din viața lui Victor Godeanu (Alec Secăreanu), mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu și cel mai important consilier al acestuia. Totuși, Godeanu are un secret. Este agent dublu și trebuie să scape din România și de Ceaușescu înainte ca acoperirea lui să fie compromisă.
Are doar o șansă de a rămâne în viață, așa că se folosește o călătorie diplomatică în Germania pentru a fugi în Statele Unite. Ajutat de o agentă Stasi sub acoperire și fostă iubită (Svenja Jung, Deutschland ’89), dar și de un agent CIA (Parker Sawyers, Southside with You), Godeanu trebuie să evite agenții KGB și spionii propriei țări (Ana Ularu și Laurențiu Bănescu), pe deplin conștient că dezertarea îi pune familia în pericol de moarte.
„Nu am putea fi mai încântați să spunem această poveste a dezertării, care se întinde pe ambele părți ale Cortinei de Fier și a atras talente excepționale internaționale și din România. Deși acțiunea are loc în trecut, sperăm că serialul va rezona cu spectatorii de astăzi, indiferent dacă sunt interesați de politică sau pur și simplu le place să urmărească un show inteligent, elegant și distractiv”, spune Ioanina Pavel, creative producer HBO Max.
Pe de altă parte, Johnathan Young, VP Original Programming , Commissioning Editor Central Europe, HBO Max, consideră că „producția este un exemplu de colaborare Est-Vest, de la conținut și talente până la locații. Deși se înscrie într-un gen familiar, personalitățile și dilemele din serial sunt neașteptate și noi. Avem o echipă extraordinară pentru acest proiect care oferă o perspectivă nouă și actuală unui subiect cunoscut.”
Spy/Master este scris de Adina Sădeanu și Kirsten Peters, regizat de Christopher Smith (Temple), iar imaginea îi aparține lui Ben Wheeler (The Tourist, The Baby).