DJ Andrew Dum s-ar trezi zilnic cu piesa „So Good”

DJ Andrew Dum, unul dintre cele mai importante nume ale scenei de muzică electronică de la noi, a lăsat la o parte setlist-urile din show-urile sale și ne-a spus care sunt piesele care îi definesc viața dincolo de scenă.

DJ Andrew Dum este reprezintă noul val de artiști de muzică electronică. Are un stil de mixat inconfundabil, iar show-urile lui reușesc să aducă împreună iubitorii de muzică. 

Pe DJ Andrew Dum îl știți de pe scenele cluburilor și festivalurilor de la noi. În vară, la UNTOLD, unde Kiss FM a fost din nou The Sound Of Untold, Andrew Dum ne-a vizitat și a mixat în direct la studioul nostru din parcul festivalului. Sperăm să ne revedem cu el și la ediția din 2023, care va avea loc între 3 și 6 august, la Cluj-Napoca. 

Am stat de vorbă cu el și l-am provocat să ne spună care sunt melodiile, albumele, artiștii și momentele cheie care i-au marcat viața dincolo de scenă. 

Prima melodie pe care ți-o amintești. 

E o de la Uniting Nations – „Out Of Touch”. E o piesă care mi-a marcat anii de liceu. La un moment dat, chiar mă gândeam să-i fac un remix. Însă tot nu găseam o formă suficient de bună. Între timp a apărut un remix care sună foarte bine, pe care-l și includ în set-uri de fiecare dată. Îmi amintește de acea perioadă. 



Prima melodie de care te-ai îndrăgostit. 

Aveam în jur de 15-16 ani, eram la Liceul Militar și îmi amintesc că în perioada aia se asculta piesa asta și m-am îndrăgostit de ea. Mă uitam la cum se îmbraca 50 Cent. Ce brățări și cercei purta. Eram foarte atras de stilul pe care-l avea atunci. 

 


Primul album pe care l-ai cumpărat. 

Cred că unul al lui Michael Jackson. Din păcate, l-am cumpărat când el nu mai era în viață. Știam piese, însă am vrut să cumpăr un album întreg ca sa pot înțelege mai bine ce a vrut să transmită. 

  


Primul concert la care ai fost. 

Animal X, 3 Sud Est, André au fost primele concerte la care am ajuns. Tot ce înseamnă perioada respectivă. Sunt născut în ’87 și Nostalgia rules! 

  


Melodia care te face să dansezi. 

„Sweet Dreams” sau „Body Language”. „Sweet Dreams” este piesa care mă face mereu să dansez, îmi dă un vibe foarte bun, mă face să visez. Noi, ca oameni, ne hrănim cu vise, în general.

  


Melodia care te face mereu să plângi. 

„Impossible” de la James Arthur. Am avut norocul să am un concert cu el, la Cluj, acum câțiva ani. Lucram la o televiziune de muzică din România, am filmat o emisiune și atunci am avut ocazia să-l întâlnesc. Iar ce am văzut la acest artist... el nu cânta doar pentru că urma să primească o sumă de bani, cum fac mulți. Omul ăla transmitea atât de tare când cânta, încât mă făcea să simt că toată povestea piesei e reală. M-a marcat mult concertul lui. Aia cred că e o piesă care m-ar face să plâng.

  


Melodia care nu îți iese din cap. 

O să râzi, dar colega mea a lansat o piesă „Chupapi” și am tot auzit-o peste tot încât m-am trezit câteva zile dimineața fredonând-o.

 


Albumul care ți-a schimbat viața. 

Nu există unul care mi-a schimbat viața. Însă există un artist care chiar m-a făcut să mă apuc de muzică printr-o anumită piesă. E vorba despre Zayn – „Talk To Me”. Până atunci nu cochetam cu meseria de DJ și cu producția muzicală. Lucram, după cum ți-am spus, la o televiziune muzicală și nu îmi imaginam că voi ajunge aici. Însă m-am îndrăgostit atât de tare de piesa asta încât am renunțat la ce credeam eu că mi-e destinat.

  


Melodia cu care te-ai trezi zilnic. 

Piesa pe care am lansat-o anul ăsta. „So Good”. Nu că e a mea, dar pur și simplu acele versuri îmi fac ziua să fie mai bună. Pentru mine. De asta am făcut-o și lansat-o, pentru că am simțit piesa și pentru că o iubesc. Altfel n-o faceam.

  


Piesa care te definește. 

„Out Of Touch”, dar remix-ul pe care-l folosesc acum. E o piesă energică. Mie îmi place foarte mult energia. Iubesc, evident, și muzica melancolică și sentimentală, însă în mare parte merg pe energie. Cred că piesa asta mă reprezintă cel mai mult. Muzica house din perioada când eram foarte tânăr. Cam alea sunt piesele de trigger pentru mine care-mi sunt încă în cap. Piesele vechi, în general. Sau, uite, o altă piesă ar fi Eric Prydz – „Call On Me”.

 

  


Web radios

Vrei să fim prieteni?

Abonează-te și rămâi conectat cu cele mai hot subiecte din muzică și entertainment.