Horia Brenciu e una dintre cele mai de succes persoane din divertismentul românesc și o voce remarcabilă. Artistul va susține un concert pe 26 noiembrie, la Sala Palatului, cu invitat special Theo Rose, iar biletele pot fi achiziționate aici. Am avut o discuție dinamică – nici nu se poate altfel - cu el în care l-am întrebat care sunt piesele ce alcătuiesc coloana sonoră a vieții sale.
Prima melodie pe care ți-o amintești.
„I was made for lovin’ you” - Kiss
(Cântând) „I was made for lovin’ you, baby, you were made for lovin’ me!” Eu nu înțelegeam ce e cu nașterea și cu iubirea, pe la 14 – 15 ani, și am ascultat Kiss la Europa Liberă. Când am auzit-o prima dată, mi-am promis să învăț engleză ca să înțeleg ce spun, pentru că mi se păreau niște lucruri foarte interesante. După ani de zile am înțeles asta, „eu m-am născut pentru tine, tu te-ai născut pentru mine.”
Prima melodie de care te-ai îndrăgostit.
„Don’t know much” - Aaron Neville și Linda Ronstadt
Nu aparține registrului rock. E o piesă pop. Țin minte că eram la școală și am auzit (cântând) „I don’t know much, but I know I love you.” Aaron Neville și Linda Ronstadt. A fost prima serbare la care am cântat în engleză vreodată. Țin minte că am făcut rost cumva de partituri. Pe atunci nu exista internet. Și la un moment dat, la o festivitate de la (Colegiul Național) Andrei Șaguna, țin minte și acum, am îndemnat lumea să cântăm asta. Bineînțeles că, probabil, pe scenă, acolo, la serbarea școlară, a fost un dezastru. Însă amintirea că m-am apropiat cât de cât de această piesă, care mi-a alinat momentele din timpul regimului comunist, a fost, pentru mine, o realizare formidabilă.
„Plăcerea mea de a asculta muzică liberă într-o democrație, după Revoluție, a fost inimaginabilă.”
Primul album pe care l-ai cumpărat.
„Agent Provocateur” – Foreigner
Primele albume pe care le-am cumpărat, le-am luat după 1989. Eu nu am avut niciun fel de casetă sau casetofon, și nici viniluri cu melodiile anilor 1980... CD-urile nu existau pe vremea aia. Noi eram o familie săracă, deci nu ne puteam permite multe lucruri. Ca atare, nu puteam face rost. Și nici nu era muzică, unde stăteam eu, la Brașov. Dar, imediat după 1989, s-a deschis brusc, pe lângă Biserica Neagră, un magazin de casete. M-am dus acolo, mi s-a dat un catalog plin cu muzică și am ales vreo patru albume. Unul era Billy Ocean, al doilea era Foreigner, al treilea era Michael Jackson și ultimul, parcă Sting. Mi s-a spus să mă întorc a doua zi, că vor fi gata. Astea mi s-au tras pe casete audio. Practic, piratate (râde). A doua zi, am venit și am ridicat casetele. Între timp, îmi cumpărasem un mini casetofon. Plăcerea mea de a asculta muzică liberă într-o democrație, după Revoluție, a fost inimaginabilă. Dar, repet, toate melodiile de pe casete și tot ce se înregistra, le știam dinainte pentru că ascultasem și Vocea Americii, și Europa Liberă înainte de 1989. Eu fac parte din generația aia, cu bruiajul pe radio.
Primul concert la care ai fost.
Păunița Ionescu și Celelalte Cuvinte
Nu voi putea uita niciodată primul concert la care am fost. Am fost în Brașov la două numere, două voci care m-au urmărit în perioada imediat următoare. Nu am înțeles ce se întâmpla pe scenă atunci. Una a fost Păunița Ionescu. Amândouă spectacolele s-au întâmplat la Sala Sporturilor din Brașov. Iar al doilea a fost Celelalte Cuvinte. Nu voi putea să uit niciodată. Eu, dacă știu două – trei acorduri la chitară, e datorită unui vecin care fusese membru Celelalte Cuvinte. Numai că, așa cum e cu trupele, unii pleacă, alții vin. El a plecat din Celelalte Cuvinte. Parcă îmi spusese de ce. Și m-a anunțat că, în oraș, cântă Celelalte Cuvinte. Am fost la Sala Sporturilor. Am stat în primul rând. Eram cuminte. Cântau pe terenul de sport, fără scenă. Și după aceea, mi-a spus vecinul ăsta al meu să mergem în culise. Se vede totul din backstage, scena, publicul, cum cântă și dansează. Să vin eu in vestiar la ei? Mi se părea senzațional. M-am dus la ei și au început să bea o tărie, parcă pălincă. Cred că aveam vreo 16 ani, poate mai puțin. Eram foarte cuminte, unde mă puneai, acolo stăteam. M-au întrebat dacă voiam să beau și eu ceva. Nici nu știau cum mă cheamă. Să zic eu „nu”? Doamne ferește! Am vrut să par bărbat. Atunci cred că am luat prima gură de pălincă din viața mea.
Melodia care te face să dansezi.
„You’ll be mine” – Gloria Estefan
Eu am preluat în repertoriul trupei mele tot felul de melodii. Practic, avem cea mai mare arie de genuri muzicale, pentru că, dacă mie îmi place să cânt o piesă, știu că bucuria mea o să se transmită fără îndoială la toți cei care stau în fața mea. E adevărat că acum 11 ani, când începeam la Sala Palatului, raportul dintre cover-uri și piese originale era 50 – 50%. Acum e cam 20 - 80%. Dar e imposibil să nu strecor cover-uri, pentru că ele fac parte din viața noastră muzicală. E ca și cum eu mi-aș șterge tot trecutul muzical din momentul în care scriu prima piesă originală. Nu pot face asta. De aia, de exemplu, indiferent ce ar zice cârcotașii, eu voi rămâne fidel lui Sinatra. Pentru că swing-ul și jazz-ul sunt unele dintre cele mai frumoase exprimări muzicale pentru care îți trebuie gust. Imediat îți intră sub piele.
Melodia care te face mereu să plângi.
„Dacă ai ști” – Horia Brenciu și Theo Rose
Vreau să spun că ultima piesă, pe care am scos-o cu Theo Rose, ne-a făcut pe amândoi să plângem la filmarea clipului. Prima dată când regizorul, Iura Luncașu, a zis „acțiune”, ne-am gândit instantaneu la niște chestii din propria experiență de viață. Îți intră muzica și cuvintele pe sub piele. Am zis atunci să ne oprim și să o luăm de la capăt fără să mai plângem, că stricăm videoclipul. Theo e un foarte bun partener, și de înregistrare, și de spectacol. În mine vede când un frate, când un tată, (râzând) când un urs. Dar, și eu văd în ea un prieten foarte drag. Și în general, la spectacole fac duete, mai fac și la „Lucruri Simple”, la podcast, cu oameni cu care, dacă mă simt bine, transmitem mesajul. „Dacă ai ști” chiar e una dintre piesele care mă fac să plâng.
Melodia care nu îți iese din cap.
E o piesă pe care nu o știi. Am avut-o pe Sore invitată la podcast. Am făcut o glumă. Eu știam că ea are un tatuaj cu „Everything happens for a reason”. Și am întrebat-o dacă se duce la sesiuni de creație. „Da, da,” zice ea. Îi povestesc că mi-a venit o idee de titlu foarte tare pentru o piesă, „Everything happens for a reason”. Am propus să facem un fel de sesiune de creație în direct. După ce trupa ne-a dat tonul, am început să cântăm. Refrenul, pe care amândoi l-am creat atunci, pe moment, mi-a răsunat în minte toată noaptea, (cântând) „Everything happens for a reason!”
Albumul care ți-a schimbat viața.
„The Pros and Cons of Hitch Hiking” – Roger Waters
Acest album mi-a înfrumusețat viața, în primul rând. Mi-a deschis urechea pentru sunet. Nu cred că se va mai face vreodată ceva asemănător. Povestea audio, trecerile, toate elementele de priză, de ambianță, trăirea, efectele, vocile... Toate au o unicitate extraordinară. De fiecare dată când ascult albumul ăsta, mă simt ca nou.
Melodia cu care te-ai trezi zilnic.
Magistrala albastră - Mirabela Dauer si Dan Spătaru
Aici fac o glumă. La podcast am făcut multe experimente muzicale și am avut-o invitat pe Mirabela Dauer. Eu l-am cunoscut și pe Dan Spătaru. Înainte de 1989 se făceau piese foarte frumoase, însă, din păcate, versurile erau pur politice. Dar melodiile erau pline de muzicalitate. De aia mi-au și rămas pe tărtăcuță. Când mă trezesc de dimineață, din când în când mă mai gândesc la muzica veche. În fiecare dimineață mă trezesc cu o melodie. Nu m-am trezit cu „Magistrala albastră” astăzi, dar mi s-a părut nostim să spun.
Piesa care te definește.
„Fac ce îmi spune inima” – Horia Brenciu
„My way” – Frank Sinatra
Sunt des acuzat că, pe plan afectiv, mă dăruiesc prea mult. Cred că așa voi rămâne mereu, indiferent de câte bobârnace voi lua peste nas. Piesa nu e grea. Dar tocmai asta e ideea, îți poți face viața mai ușoară dacă asculți melodia asta. E o expresie foarte normală și foarte frumos spusă. Când, în schimb, sunt retrospectiv, când îmi ascult mai mult rațiunea decât inima, colegul meu Sinatra îmi intră pe sub piele. De fiecare dată când cânt „My way”, mă gândesc la viața mea și devin puțin nostalgic.
